Statele Unite au inclus joi pe o listă neagră mai mulţi oficiali şi entităţi din Iran, sub acuzaţia de încălcare a drepturilor omului, impunând sancţiuni inclusiv unui judecător care ar fi fost implicat în cazul sportivului iranian condamnat la moarte şi executat.
Secretarul de stat Mike Pompeo a afirmat într-o declaraţie că Statele Unite au impus sancţiuni judecătorului Seyyed Mahmoud Sadati, judecătorului Mohammad Soltani, filialei 1 a Curţii Revoluţionare din Shiraz, precum şi închisorilor Adel Abad, Orumiyeh şi Vakilabad.
Cazul Navid Afkari
Reprezentantul special al SUA pentru Iran şi Venezuela, Elliott Abrams, a declarat că sancţiunile vizează un judecător care l-a condamnat la moarte pe luptătorul iranian Navid Afkari. Pompeo a spus că Sadati, un judecător al filialei 1 a Curţii Revoluţionare Shiraz, ar fi coordonat unul dintre procesele lui Afkari.
„SUA s-au angajat să îi tragă la răspundere pe cei care refuză libertatea şi dreptatea pentru oamenii din Iran, Statele Unite urmând să anunţe sancţiuni împotriva mai multor oficiali şi entităţi iraniene, inclusiv împotriva judecătorului care l-a condamnat pe Navid Afkari la moarte”, a spus Abrams în timpul unei audieri în Comisia pentru relaţii externe a Senatului.
Luptătorul a fost executat la începutul acestei luni, după ce a fost condamnat pentru înjunghierea mortală a unui agent de securitate în timpul protestelor anti-guvernamentale din 2018, a informat presa de stat iraniană.
Retragerea SUA din acordul nuclear iranian
De asemenea, pe lista neagră se află închisoarea Adel Abad, unde Pompeo a spus că luptătorul a afirmat că a fost torturat de oficiali iranieni şi închisoarea Vakilabad, unde a fost reţinut cetăţeanul american Michael White.
De asemenea, Pompeo a criticat Iranul pentru arestarea ilegală a trei americani, Baquer şi Siamak Namazi şi Morad Tahbaz, adăugând că Statele Unite vor face toate eforturile pentru a îi aduce acasă.
La începutul acestei săptămâni, Washingtonul a impus noi sancţiuni Ministerului iranian al Apărării şi altor persoane implicate în programul nuclear şi de armament al ţării, pentru a susţine afirmaţia SUA că toate sancţiunile ONU împotriva Teheranului sunt acum restabilite.
Tensiunile dintre Washington şi Teheran au crescut de când preşedintele american Donald Trump s-a retras unilateral, în 2018, din acordul nuclear iranian încheiat de predecesorul său şi a început să reintroducă sancţiunile care fuseseră relaxate în baza acordului.