Administraţia americană a informat joi că va suspenda 26 de zboruri dinspre SUA spre China operate de patru companii aviatice chineze, ca reacţie la decizia guvernului chinez de a anula un număr identic de curse ale unor companii americane din cauza unor cazuri de COVID-19, transmite Reuters.
China califică decizia drept extrem de iresponsabilă
Decizia va afecta curse ale companiilor Xiamen, Air China, China Southern Airlines şi China Eastern Airlines, programate între 5 şi 28 septembrie.
Departamentul Transporturilor al Statelor Unite (USDOT) a citat anularea recentă a 26 de zboruri (19 dinspre Los Angeles şi şapte dinspre New York) ale American Airlines, Delta Air Lines şi United Airlines, în legătură cu cazuri de COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei la Washington, Liu Pengyu, a declarat că USDOT ‘a suspendat fără motiv zboruri ale unor companii chineze’, el calificând decizia ca ‘extrem de iresponsabilă’.
Potrivit ambasadei, măsurile Chinei de ‘rupere a lanţului de transmitere’ a COVID-19 sunt corecte şi transparente, se aplică atât companiilor aviatice chineze, cât şi străine, şi sunt conforme cu acordurile bilaterale în domeniul transporturilor aeriene.
USDOT a menţionat că autorităţile chineze au modificat din 7 august regulile astfel încât, dacă numărul pasagerilor unei curse aeriene spre China care sunt testaţi pozitiv la COVID-19 ajunge la 4%, un zbor va fi suspendat. Dacă procentul atinge 8%, două zboruri vor fi suspendate.
Problemele pe această temă datează de la începutul pandemiei
Departamentul a afirmat că a înaintat în mod repetat obiecţii Chinei, acuzând-o că regulile plasează ‘o vinovăţie nejustificată asupra transportatorilor’ atunci când călători care au avut teste negative la COVID-19 înainte de îmbarcarea din SUA sunt testaţi pozitiv după ce sosesc în China.
Beijingul şi Washingtonul s-au duelat pe tema serviciilor aviatice de la începutul pandemiei. În ianuarie, Departamentul Transporturilor a suspendat 44 de zboruri spre China a patru companii chineze ca răspuns la decizia Chinei de a suspenda 44 de curse ale unor companii americane.
În august 2021, USDOT a limitat patru zboruri ale unor companii chineze la 40% din capacitate timp de patru săptămâni după ce Beijingul impusese o limită identică unui număr de patru curse ale United Airlines.
Trei companii americane şi patru chineze operează în mod obişnuit în jur de 20 de zboruri săptămânal între cele două ţări, cu mult sub cifra de peste 100 înainte de pandemie.