Administraţia de la Washington urmăreşte întâlnirea lui Vladimir Putin cu Xi Jinping şi nu vrea armistiţiu în Ucraina. Apelul în sensul unui armistiţiu în acest moment ar ratifica cuceririle teritoriale ale Rusiei şi i-ar oferi președintelui rus mai mult timp pentru activităţi de echipare şi instruire, susține Casa Albă.
Administraţia Joe Biden a anunţat, luni, 20 martie, că urmăreşte atent întâlnirea preşedinţilor Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Xi Jinping, şi se opune unui armistiţiu în Ucraina în acest moment.
Washington-ul va respinge orice apel în sensul unui armistiţiu în Ucraina
„Urmărim foarte, foarte atent” vizita preşedintelui Chinei, Xi Jinping, la Moscova, a declarat pe 20 martie John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
„Apelul în sensul unui armistiţiu în acest moment ar ratifica, practic, cuceririle teritoriale ale Rusiei şi i-ar oferi domnului Putin mai mult timp pentru activităţi de echipare şi instruire, astfel încât să reia operaţiunile când va dori şi unde va dori”, a declarat John Kirby, citat de postul de televiziune CNN.
De asemenea, John Kirby a afirmat că Administraţia de la Washington „va respinge” orice apel în sensul unui armistiţiu în Ucraina. În plus, oficialul american a avertizat că „nu ar fi în interesul Chinei” să furnizeze armament Rusiei pentru războiul din Ucraina.
Președintele chinez Xi Jinping este la Moscova
Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit, luni, 20 martie, într-o vizită de trei zile la Moscova, prima după aproape patru ani, pe care a catalogat-o drept o „vizită de prietenie, de cooperare şi de pace”, în toiul războiului rus purtat împotriva Ucraina, relatează AFP.
Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin şi-au lăudat, cu doar câteva ore mai înainte, soliditatea parteneriatului strategic bilateral, un summit foarte important pentru preşedintele rus, izolat pe plan internaţional după ce a declanșat invazia militară rusă în Ucraina.
Această vizită de stat de trei zile în Rusia, o ţară cu care China întreţine legături diplomatice şi economice importante, este prima pe care șeful statului chinez i-o face vecinului său de aproape patru ani.
Ucraina insistă asupra unei „retrageri” a forţelor ruseşti de pe teritoriul său, în planul de pace al preşedintelui chinez Xi Jinping – care nu menţionează această condiţie -, anunță un oficial ucrainan de rang înalt.
„Formula succesului realizării «Planului de Pace» chinez. Prima şi principala clauză este predarea sau retragerea forţelor ruse de ocupaţie de pe teritorioul ucrainean”, subliniază într-un mesaj postat pe Twitter secretarul Consiliului ucrainean de Securitate Oleksii Danilov.