Vânzările Ford Motor în SUA au crescut cu 2,3% în iulie, înregistrând primul avans faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent după cel din noiembrie 2007, ca efect al programului primei de casare lansat în iunie de autorităţile americane, transmite Mediafax.Compania a comercializat pe piaţa din Statele Unite 165.279 de vehicule, peste nivelul de 161.530 de unităţi atins în urmă cu un an.În urma informaţiilor, acţiunile Ford s-au apreciat cu un maxim de 10,75%, la cel mai r
Vânzările Ford Motor în SUA au crescut cu 2,3% în iulie, înregistrând primul avans faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent după cel din noiembrie 2007, ca efect al programului primei de casare lansat în iunie de autorităţile americane, transmite Mediafax.
Compania a comercializat pe piaţa din Statele Unite 165.279 de vehicule, peste nivelul de 161.530 de unităţi atins în urmă cu un an.
În urma informaţiilor, acţiunile Ford s-au apreciat cu un maxim de 10,75%, la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2007, ulterior fiind cotate în creştere cu 6,4%, la 8,51 dolari pe unitate.
În cazul principalelor branduri ale grupului, Ford, Lincoln şi Mercury, vânzările au urcat cu 1,6%, la 158.838 de vehicule. Numărul automobilelor de lux comercializate prin divizia Volvo a crescut cu 25,7%, la 6.441 unităţi.
Ford, singurul grup auto american care nu a solicitat fonduri federale pentru restructurare, este primul producător important din SUA care a raportat creşterea lunară a vânzărilor, în acest an.
Grupul a obţinut astfel prima majorare a vânzărilor lunare, comparativ cu intervalul similar din anul precedent, de la declanşarea recesiunii în SUA.
Până în prezent, vânzările din sectorul auto american au înregistrat în 2009 cea mai slabă evoluţie din ultimii 30 de ani. Programul primei de casare a intrat în vigoare la 24 iulie.
SURSA: Mediafax