Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a efectuat o vizită neanunțată în capitala Ucrainei, acolo unde a precizat că Statele Unite ale Americii (SUA) vor oferi asistență financiară suplimentară Ucrainei.
”Sunt la Kiev pentru a reafirma susţinerea noastră neclintită pentru poporul ucrainean”. Preşedintele rus Vladimir Putin „mizează pe faptul că se va diminua determinarea coaliţiei noastre şi crede că acest lucru îi va oferi lui un avantaj în război. Dar se înşeală. După cum a declarat preşedintele Biden aici săptămâna trecută, America va rămâne de partea Ucrainei cât va fi necesar”, a anunțat aceasta, potrivit unei opinii publicată în The New York Times.
SUA au furnizat Ucrainei asistență economică în valoare de aproape 50 de milioane de dolari
De asemenea, Jenet Yellen a mai precizat că, de la începerea războiului, SUA au furnizat Ucrainei asistență economică în valoare de aproape 50 de milioane de dolari.
”De la începerea războiului total, Statele Unite au furnizat Ucrainei asistenţă economică, în materie de securitate şi umanitară în valoare de aproape 50 de milioane de dolari. Suntem mândri să fim cel mai mare donator bilateral al Ucrainei şi suntem la fel de mândri că ni s-a alăturat o coaliţie internaţională, inclusiv Uniunea Europeană şi ceilalţi membri ai Grupului G7. (…) Asistenţa noastră este motivată în primul rând de raţiunea morală de a ajuta un popor aflat sub atac. Ştim şi că, aşa cum a afirmat preşedintele Volodimir Zelenski, asistenţa noastră nu este caritate. Este o investiţie în «securitate globală şi democraţie». (…) Domnul Putin reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea europeană, precum şi pentru legile şi valorile care susţin sistemul internaţional bazat pe reguli”, a mai spus aceasta.
Ucraina va primi asistență în valoare de 8 miliarde de dolari
Secretarul american al Trezoreriei a anunțat că Washingtonul va acorda, în următoarele luni, asistență financiară directă în valoare de 8 miliarde de dolari. De asemenea, departamentul american al Trezoreriei a mai precizat că Jenet Yellen a confirmat transferul unei tranșe se 1,25 miliarde de dolari, în cadrul asistenței economice și bugetare.
La rândul său, premierul ucrainean, Denis Şmihal, a anunţat, după întrevederea cu Janet Yellen, că Ucraina va înregistra anul acesta un deficit bugetar de 38 de miliarde de dolari, precizând că Statele Unite au asumat angajamentul de a furniza Ucrainei asistenţă financiară de zece miliarde de dolari până în septembrie.
În cursul vizitei la Kiev, Janet Yellen s-a întâlnit şi cu preşedintele Volodimir Zelenski.