Ministrul polonez al activelor de stat, Jacek Sasin, a scos la iveală faptul că Statele Unite ale Americii (SUA) va investi un miliard de dolari în construirea unei mari centrale nucleare în Polonia. Această investiție vine în urma acordului dintre compania minieră poloneză KGHM și American Nu Scale Power.

”Programul polonez prevede că primul bloc nuclear al unei mari centrale nucleare tradiționale va fi operațional în 2033”, spune ministrul polonez, care a adăugat că ”suntem în prezent în etapa de slectare a unui model de finanțare”.

Polonia a dorit ca Statele Unite ale Americii să vină și cu bani

De asemenea, ministrul Jacek Sasin a spus că partea poloneză a dorit ca americanii să vină atât cu tehnologi, cât și si cu capital.

”Am primit o astfel de asigurare cu privire la cota serioasă a capitalului american. Vorbim de o sumă de aproximativ 1 miliard de dolari”, a declarat oficialul polonez, adăugând că aceste asigurări au fost date în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul american de Energie, Jennifer Granholm.

Presa internațională amintește că politica energetică a Poloniei pentru următorii 18 ani prevede activarea primului bloc de centrale nucleare cu o putere cuprinsă între 1 și 1,6 gigawați în 2033. De asemenea, vor fi adăugate altele la fiecare doi sau trei ani, în timp ce întregul program prevede construirea a șase blocuri cu o putere totală de 9 gigawați.

Costurile sunt mari

Site-ul RMX notează că o astfel de centrală vine cu costuri foarte mari de producție, și a dat de exemplu alte centrale nucleare din lume: cea din Marea Britanie ar trebui să coste aproape 30 de miliarde de dolari, cea din Franța va costa până la 14,5 miliarde de dolari, în timp ce cea din Emiratele Arabe Unite va costa aproape 32 de miliarde de dolari.

Institutul Economic Polonez estima, în 2021, că o astfel de centrală s-ar putea ridica la suma de 26,2 miliarde de dolari.