Administraţia preşedintelui american Joe Biden a aprobat vânzarea de arme ghidate cu precizie în valoare de 735 milioane de dolari către Israel, relatează Xinhua.
Congresul a fost notificat oficial la 5 mai cu privire la această preconizată tranzacţie, cu aproape o săptămână înainte de escaladarea conflictului între forţele israeliene şi militanţii palestinieni din Gaza, relevă Washington Post, citând surse apropiate dosarului.
Conform informaţiilor din media, este vorba în special de livrarea unor muniţii ghidate prin satelit (Joint Direct Attack Munition, JDAM) şi bombe GBU-39 cu diametru mic. Unii democraţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste vânzări de muniţii, în condiţiile în care armata israeliană continuă atacurile aeriene în Gaza, făcând victime civile.
‘Chiar dacă am susţinut asistenţa de securitate pentru Israel, inclusiv finanţarea sistemului de apărare Iron Dome, am îngrijorări serioase cu privire la momentul acestei (noi) vânzări de arme‘, afirmă într-un comunicat democratul Joaquin Castro din Camera Reprezentanţilor.
Joe Biden sprijină încetarea confictului
Joe Biden şi-a exprimat luni sprijinul pentru o încetare a focului între Israel şi mişcarea islamistă Hamas într-o convorbire telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Discuţia telefonică a avut loc în timp ce administraţia Biden se confruntă cu o presiune în creştere din partea unui grup de senatori democraţi care cer încetarea imediată a focului pentru a preveni pierderea de vieţi civile.
Conflictul în curs – cele mai grave violenţe dintre Israel şi enclava palestiniană Fâşia Gaza din 2014 – s-a soldat până în prezent cu peste 200 de morţi palestinieni, între care 59 de copii, şi 10 morţi israelieni, între care un băiat de cinci ani şi un militar.
Haosul din Orientul Mijlociu continuă
Amintim faptul că pe 10 mai ostilităţile din Gaza s-au declanşat odată cu ploaia de rachete lansată de mişcarea palestiniană Hamas asupra Israelului în semn de ‘solidaritate’ cu sute de manifestanţi palestinieni răniţi în urma unor confruntări cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est ocupat.
La originea manifestaţiilor, ameninţarea cu expulzarea forţată a familiilor palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni, scrie AFP. În ceea ce privește bilanțul total, din 10 mai şi până în prezent, 197 de palestinieni au fost ucişi, printre care 58 de copii, iar peste 1.200 au fost răniţi, conform unui bilanţ palestinian, citat de AFP.
Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămână de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel.
Sursă foto: Dreamstime