Statele Unite intenționează să anunțe vineri un ajutor de 250 de milioane de dolari pentru a consolida infrastructura energetică a Ucrainei în fața atacurilor rusești și 300 de milioane de dolari pentru Republica Moldova, în parte pentru a ajuta Chișinăul să se debaraseze de dependența energetică de Rusia.
SUA, ajutor de 550 de milioane de dolari în Ucraina și Moldova
„Guvernul Statelor Unite își menține angajamentul de a ajuta guvernul ucrainean să mențină stabilitatea și funcționarea sistemului său de electricitate pe fondul atacurilor necruțătoare și brutale asupra infrastructurii critice din partea forțelor rusești”, se arată într-un proiect de document care descrie ajutorul de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Cei 300 de milioane de dolari pentru Republica Moldova includ 80 de milioane de dolari în sprijinul bugetar pentru a compensa prețurile ridicate la electricitate, 135 de milioane de dolari pentru proiecte de generare a energiei electrice și 85 de milioane de dolari pentru îmbunătățirea capacității sale de a obține surse alternative de energie, potrivit unui al doilea proiect de document.
„Această asistență va ajuta Moldova să abordeze nevoile urgente create de războiul lui Putin, în timp ce se va îndrepta, de asemenea, spre o rezistență energetică pe termen lung și spre interconexiuni mai puternice cu Europa”, se arată în cel de-al doilea document.
Fond de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina
Banii provin dintr-un fond comun de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclus într-o lege de cheltuieli mai largă adoptată de Congres anul trecut. Conform procedurilor bugetare americane, Congresul are la dispoziție 15 zile de la notificarea administrației pentru a revizui cheltuielile planificate.
Ajutorul, descris în documente consultate de Reuters, ar urma să fie anunțat de administratorul Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională, Samantha Power, la împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina.
Zeci de mii de civili și soldați ucraineni din ambele tabere au fost uciși și milioane de oameni și-au părăsit casele de când Rusia a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie 2022, declanșând cel mai mare război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Rusia, care nu a reușit să obțină o victorie rapidă în ceea ce numește o „operațiune specială” de demilitarizare și „denazificare” a vecinului său, a atacat în mod repetat infrastructura energetică ucraineană în ceea ce oficialii occidentali consideră a fi un efort de a slăbi moralul ucrainean în războiul terestru crâncen.