În Ohio, Obama deţine un avantaj de şase puncte asupra lui Romney în rândul alegătorilor probabili – 51% comparativ cu 45% -, ceea ce este neschimbat de la ultimul sondaj din stat.
În Florida, preşedintele primeşte sprijin de la 49% din alegătorii probabili, în timp ce candidatul GOP /Grand Old Party, republicanii/ primeşte 47%.
Aceste cifre sunt practic identice cu cele din octombrie, când Obama avea 48% sprijin, faţă de 47% pentru Romney.
Ambele state sunt două dintre cele mai mari ”premii” din competiţia prezidenţială de marţi, potrivit NBC. O victorie a lui Obama în Ohio, care acordă 18 voturi electorale şi în Florida, cu 29, i-ar asigura practic realegerea, obţinând pragul necesar al celor 270 de voturi ale marilor electori.
Sursa: Agerpres