Simularea pentru Bacalaureat 2024 începe cu proba scrisă la Limba Română
Ministerul Educației a anunțat că simularea la Bacalaureatul din 2024 începe luni, 4 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Potrivit calendarului simulărilor, acestea au loc în intervalul 4 – 7 martie 2024. Iar elevii își vor afla rezultatele pe 15 martie. Notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog, cu excepția cazului în care elevul sau părintele solicită în scris includerea lor. Subiectele la proba scrisă de limba română din cadrul simulării examenului de bacalaureat 2024 vor fi publicate pe site-ul Observatornews.ro imediat ce vor fi disponibile.
146.000 de elevi susțin testarea în peste 1.320 de unități de învățământ. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, proba începând la ora 9:00. Iar timpul alocat elaborării lucrării este de trei ore de la încheierea distribuirii subiectelor.
La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Ulterior, pe baza acestor coduri, elevii vor afla rezultatele obținute. Disciplinele la Simularea Bacalaureatului 2024 sunt
- limba și literatura română
- limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale)
- matematică
- istorie
- fizică
- chimie
- biologie
- informatică
- geografie
- logică
- argumentare și comunicare
- psihologie
- economie
- sociologie
- filosofie.
Subiecte limba română – real, tehnologic
La primul subiect, candidaților li s-a dat un fragment la prima vedere din opera „Metropole” a lui Liviu Rebreanu. Pe baza acestui text, ei au trebuit să rezolve cinci exerciții, astfel:
- Indică sensul din text al cuvântului sforțări și al secvenței la fiece pas.
- Menționează soluția găsită de persoanele interesate de lectură, care nu au posibilitatea să-și cumpere cărți, utilizând informațiile din textul dat.
- Precizează un efect al creșterea interesului față de sport în spațiul românesc, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
- Explică un motiv pentru care tejghelele librăriilor din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului.
- Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, relația dintre jurnaliștii francezi și scriitori, așa cum reiese din textul dat.
Tot la subiectul I, candidații au avut de redactat un text de minim 150 de cuvinte. Ei trebuiau să argumenteze dacă presa are sau nu un cuvânt de spus în ceea ce privește formarea gustului artistic al publicului. Textul trebuia să se raporteze la fragmentul din Liviu Rebreanu, dar și la experiențele personale.
La subiectul al II, candidații au primit un fragment din opera „Domnișoara Nastasia” a lui George Mihail-Zamfirescu.
Pe baza textului, candidații au avut de prezentat, în 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului.
La ultimul subiect, al III-lea, candidații au trebuit să facă un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, scris de Lucian Blaga.
Simulare BAC 2024 – Limba Română real/SURSA FOTO: Edupedu.ro
Ce subiecte sunt la limba română
Prima probă scrisă la simularea examenului de Bacalaureat 2024 este cea la limba și literatura română. Ministrul Educației a anunțat că subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor și competențelor asociate acestora, conform programelor.
Programa pentru simularea examenului de Bacalaureat 2024 prevede eliminarea unor conținuturi la limba română, matematică, istorie, geografie, dar și la celelalte discipline.
La limba română, este valabilă programa aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național din 2014.
Din acestea sunt exceptate următoarele conținuturi:
- textul dramatic postbelic;
- perioada postbelică;
- autorii canonici: Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Pentru simularea examenului de Bacalaureat 2024, subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso. Conform transmiterii de către Centrul Național pentru Politici în Educație și Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, în cazul în care este necesar. La probele scrise, se pot utiliza tipizate tipărite aprobate pentru anii școlari precedenți. În fiecare zi în care se susțin probe, elevii completează colțul din dreapta sus al foii tipizate cu datele personale. Asistenții îi vor informa pe elevi că redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe pagina a doua a primei foi tipizate.
Pentru secretizarea și securizarea lucrărilor scrise se va proceda astfel:
- colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează, anonimizarea acestora făcându-se automat în platforma destinată evaluării digitalizate;
- colțul din dreapta sus al următoarelor foi tipizate, începând cu a doua foaie tipizată, conținând datele personale ale elevului, se sigilează și se secretizează.
Secretizarea casetei de identificare se realizează cu etichete, nu cu lipici. După finalizarea fiecărei probe scrise, în limita maximă a timpului alocat acesteia, elevii predau lucrările asistenților, care le verifică. Comisia de organizare a simulării naționale din unitatea de învățământ asigură casarea în trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc) a lucrărilor scrise care depășesc un număr de patru pagini, așezate sub formă de caiet, în ordinea paginilor.