Bacalaureat 2023. Proba la Limba și literatura română a fost alcătuită din trei subiecte. Primul subiect a fost notat cu 50 de puncte, cel de-al doilea cu 10 puncte și cel de-al treilea a fost notat cu 30 de puncte. Alte 10 puncte au fost acordate din oficiu. Totodată, elevii au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor, conform edu.ro.
Ce a picat la uman la examenul de Limba și literatura Română? Informații de ultim moment de la Edu.ro
La filiera teoretică, profilul real, elevii au primit la subiectul I să citească un fragment din „Ion Creangă, viața și opera”, de George Călinescu. Apoi să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați raportându-se la informațiile din text, cât și la experiența personală sau culturală.
La al doilea subiect, tinerii au avut de comentat poezia „A mele visuri”, de Al. Vlăhuță, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
La Subiectul al III-lea elevii de la Real au avut de făcut un eseu despre particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.
La subiectul III, la limba română, profil uman, de la Bacalaureat 2023, elevii au avut de realizat caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.
Bacalaureat 2023. Ce a picat la examenul de Limba și literatura Română?
Amintim că probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se desfăşoară în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre, conform informațiilor transmise de Ministerului Educaţiei într-un comunicat. Probele sunt programate în următoarea modalitate:
- Luni – Limba şi literatura română;
- Marţi – proba obligatorie a profilului, unde disciplinele sunt stabilite în funcţie de profil (n.red. Matematică şi Istorie);
- Miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării;
- Joi – Limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Bacalaureat 2023. Ce a picat la examenul de Limba și literatura Română?
Bacalaureat 2023. Primul subiect a verificat abilitățile de analiză și interpretare a unui text la prima vedere. Elevii au primit un fragment din opera unui autor canonic și au fost nevoiți să răspundă la mai multe cerințe formulate pe baza acestuia.
De asemenea, cel de-al doilea subiect a avut ca scop evaluarea competențelor argumentative ale elevilor. Astfel, aceștia au redactat un text argumentativ pe o temă dată.
Cel de-al treilea subiect a evaluat competențele creative și de exprimare. Candidații au fost nevoiți să scrie un text narativ sau descriptiv și să-și demonstreze abilitățile de caracterizare a personajelor, descriere a spațiului și construcție a unei acțiuni coerente și interesante.
Bacalaureat 2023. Ce a picat la examenul de Limba și literatura Română?
Bacalaureat 2023. Amintim că probele au început la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli a fost permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30. Au fost prevăzute trei ore pentru redactarea cerințelor, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen”, a explicat Ministerul Educației într-un comunicat.