Substanță chimică periculoasă, în sute de produse. Poate afecta creierul și funcția hormonală

supermarket magazin

Sursa: Dreamstime

Expunerea constantă la substanțe chimice, cunoscute sub denumirea de ftalați, poate duce la moartea prematură, potrivit unui nou studiu publicat de Environmental Pollution.

Țineți departe de casă aceste produse! Există riscul de moarte prematură

Cercetarea a descoperit o legătură între aceste substanțe chimice și bolile de inimă, relatează Insider. Ftalații sunt responsabili și de o serie de probleme hormonale.

Expunerea la ftalați poate provoca și diabet și obezitate, conform mai multor studii recente. Din păcate, aceste substanțe chimice periculoase pot fi găsite în sute de articole existente pe piață. Le avem lângă noi zi de zi și le folosim fără să știm cât de nocive pot fi. Este vorba de  recipiente de depozitare a produselor alimentare, produse cosmetice, parfumuri și jucării, potrivit Insider.

Chiar înainte de aceste cercetări, oamenii de știință  descoperiseră că ftalații pot afecta funcția hormonală, provocând probleme legate de creier și sistemul imunitar, de dezvoltare și de reproducere, potrivit Institutului Național de Științe ale Sănătății Mediului. Ftalații sunt adăugați în diverse produse pentru a le face să dureze mai mult.

Cercetătorii de la NYU Grossman School of Medicine au analizat date de la peste 5.000 de adulți cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani. Au descoperit că persoanele cu cel mai ridicat nivel de ftalați în urină au mai multe șanse să moară mai devreme, în special din cauza unor boli de inimă.

Între 91.000 și 107.000 de adulți americani mor prematur în fiecare an

Conform studiului, între 91.000 și 107.000 de adulți americani mor prematur, decesele fiind legate aceste substanțe chimice. Autorii au stabilit și un cost al acestor decese premature: aproximativ 40 miliarde dolari, până la 47 miliarde dolari în fiecare an în pierderea productivității economice.

„Produsele chimice” pot prezenta un risc dacă sunt consumate sau inhalate

Ftalații sunt de obicei adăugați în produse pentru a le face mai durabile. Diverse tuburi din plastic și unele jucării pentru copii pot conține substanțe chimice, iar produsele cosmetice includ de obicei ftalați pentru a menține parfumul.

De altfel, ftalații sunt supranumiți „substanțele chimice din orice”. Ele reprezintă o amenințare dacă sunt inhalate sau ingerate, astfel încât copiii prezintă un risc deosebit de mare de expunere pentru că au tendința de a-și băga mâinile în gură.

Autorii studiului vin cu o listă de sfaturi pentru ținerea, cât mai mult posibil, a ftalaților, în afara casei.

– Folosiți loțiuni și detergenți de rufe neparfumați

– Folosiți produse de curățare fără mirosuri

– Utilizați sticlă, oțel inoxidabil, ceramică sau lemn pentru a păstra și a depozita alimentele

– Cumpărați fructe și legume proaspete sau congelate în loc de versiuni conservate și procesate

– Evitați odorizantele și toate materialele plastice etichetate cu Nr. 3, Nr. 6 și Nr. 7

Consiliul American pentru Chimie, care reprezintă industria chimică a materialelor plastice și a clorului,  suține că acest studiu este ”complet inexact”, întrucît  a analizat toți ftalații într-un singur grup, în loc să ia în considerare diferențele de toxicitate.