Codul Rutier modificat. Obiectul găsit în mașină care te poate lăsa pieton. Poliția te va controla

permis de conducere, politie

SURSA FOTO: Dreamstime

Polițiștii vor fi obligați să te controleze. Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră în România. În consecință, polițiștii vor trebui să testeze anumiți participanți la trafic.

Polițiștii vor fi obligați să verifice anumiți șoferi

Prin această ordonanță, Guvernul introduce criterii pentru stabilirea obligației legale a polițistului rutier de a solicita anumitor participanți la trafic testarea pentru consumul de substanțe psihoactive sau alcool.

Criteriile menționate includ situațiile în care în vehicul sunt observate recipiente care pot conține băuturi alcoolice și prezintă urme de consum sau substanțe cu potențial psihoactiv, precum și cazurile în care conducătorul auto a săvârșit repetat, în ultimii 3 ani, anumite contravenții sau infracțiuni legate de consumul de alcool, droguri sau alte substanțe psihoactive.

Noi reglementări privind verificarea asigurării, înmatriculării sau radierii vehiculelor

Amintim că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care introduce noi reglementări privind obligațiile polițistului în ceea ce privește verificarea asigurării, înmatriculării sau radierii automobilelor.

Prin urmare, conform noilor reglementări introduse de Guvern, polițistul va fi obligat să efectueze testarea șoferilor dacă într-un vehicul sunt observate recipiente care pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive.

Evident, ca şi până acum, cei găsiţi băuţi sau sub influenţa substanţelor interzise vor suporta sancţiuni sau vor rămâne fără permisul de conducere, în funcţie de gravitatea faptei.

SURSA FOTO: Dreamstime

În plus, semnătura unui martor și comunicarea procesului-verbal nu vor mai fi necesare în cazul în care fapta contravențională a fost înregistrată cu mijloace audio-video. Amenzi vor fi aplicate pe baza acestor înregistrări și în cazul altor șoferi.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevede și reținerea permisului de conducere sau a unei dovezi înlocuitoare în alte cazuri de consum de alcool și droguri.

Aceasta introduce, de asemenea, noi reglementări privind:

  • verificarea asigurării;
  • verificarea înmatriculării sau radierii automobilului.

Modificări în domeniul siguranței rutiere

În cadrul domeniului siguranței rutiere, se vor implementa următoarele modificări:

  • obligarea polițistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situații, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidențele poliției cu mențiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanțe psihoactive sau de băuturi alcoolice;
  • suspendarea înmatriculării autovehiculului în situația lipsei asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație (RCA);

Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate va fi actualizat cu informații despre asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților în urma accidentelor de vehicule și tramvaie. Mai multe poți citi aici.