„Există posibilitatea ca această variantă să aibă un efect din ce în ce mai mare asupra numărului de cazuri de COVID-19 în UE, dar nu în luna următoare, deoarece varianta este prezentă în UE la niveluri foarte scăzute”, scrie Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) în evaluarea recentă a XBB.1.5.
Miercuri, responsabilul OMS, Maria Van Kerkhove, a declarat că Agenţia de sănătate a UE este preocupată de cât de repede înlocuieşte subvarianta Kraken alte variante aflate în circulaţie. În SUA, a trecut de la 4% din cazurile secvenţiate la 40% în câteva săptămâni, potrivit coordonatorului pentru COVID-19 al Casei Albe.
Nu se cunoaște dacă este o subvariantă mult mai periculoasă
Potrivit ECDC, ritmul ridicat de răspândire este cauzat probabil de capacitatea XBB.1.5 de a evita protecţia sistemului imunitar de infecţii sau vaccinări anterioare. Are, de asemenea, o mutaţie a proteinei sale – partea virusului care se leagă de celulele gazdă – care ar putea oferi un anumit avantaj.
Momentan, subvarianta este doar un semnal de alarmă în Europa în ceea ce priveşte numărul de cazuri, a spus ECDC, deşi a fost detectată în Danemarca, Franţa, Austria, Ţările de Jos, Germania, Italia, Spania, Suedia, Islanda, Belgia, Republica Cehă, Portugalia şi Irlanda.
Potrivit specialiștilor din SUA, XBB.1.5 se răspândeşte agresiv, cazurile dublându-se la fiecare nouă zile.
Pericolul este ca o explozie de cazuri să coincidă cu un sezon de gripă deja dificil, care pun în dificultate spitalele. În Belgia, autorităţile de sănătate publică au declarat o epidemie de gripă din cauza creşterii numărului de cazuri, vârful fiind aşteptat în trei sau patru săptămâni.