Subvenţia la energie. Burduja a spus clar până când vor primi românii banii. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat că schema de compensare pentru curentul electric este reglementată de legislație până în martie 2025.
Subvenția la energie se va da până în martie 2025
Subvenția la energie. De asemenea, Comisia Europeană a recomandat o ieșire graduală din aceste scheme de compensare până în 2025, inclusiv în acel an.
Burduja a explicat că schema în sine e mult mai sustenabilă azi decât era acum doi ani. Acum doi ani a costat statul român undeva la 14 – 15 miliarde de lei. La anul va costa 3 miliarde de lei pentru că preţurile în piaţă au scăzut, deci sigur valoarea compensărilor a scăzut.
Prezent la emisiunea Insider Politic, ministrul a fost întrebat de ce statul subvenţionează pentru toată lumea factura la curent electric.
“Schema de compensare plafonare a fost gândită în vârful crizei energetice şi statul român a ales o opţiune mai uşoară. De ce? Există aceste praguri de consum care se pot echivala şi cu praguri de venit. Nu toţi românii săraci consumă cel mai puţin curent electric lunar. Dar, ca regulă, cu cât ai venituri mai puţine, cu atât şi consumul gospodăriei este mai mic. Şi atunci sigur când ai un consum de sub 100 de kilowaţi oră lunar ai 0,68 de lei kilowaţi oră. Dacă ai peste 300, ai 1,3 lei, adică dublu. Şi de aceea, din criza energetică până azi, cinci milioane de gospodării din România au plătit factura la curent 35 de lei. Un cost rezonabil. Deci nu este o ţintire pe veniturile din gospodării, pentru că asta ar fi implicat nişte analize mult mai complexe, cu INS, cu Ministerul de Finanţe, ele se pot face, dar e mai complicat”, a afirmat ministrul Energiei.
Acesta a spus că vrea să păstreze această stabilitate deoarece la nivelul consumatorului este important să aibă o cheltuială predictibilă de la lună la lună.
“Şi ce am spus în mandatul meu, că vreau să păstrăm stabilitatea pentru sistem, pentru că la nivelul consumatorului de rând e important să ştie că totuşi are o cheltuială cât de cât predictibilă de la lună la lună, iar pentru furnizorii de energie iarăşi e important, pentru că atunci când vii cu o nouă schemă au nevoie de 3-4 luni de zile să îşi updateze, să-şi înnoiască toate sistemele de IT, de facturare şi să nu mai avem ştiri de tipul facturi cu multe zerouri sau cu prea multe zerouri. Erori, pur si simplu ale sistemului pentru că le-au schimbat foarte des. Au fost şapte ordonanţe de urgenţă pentru gestionarea crizei energetice, plus legile de aprobare în Parlament, care au mai dat anumite facilităţi pacienţilor care depindeau de anumite aparate medicale acasă şi iarăşi le-au scăzut acel plafon la 0,68 şi felurite alte beneficii”, a explicat Sebastian Burduja.
Întrebat cât va mai funcţiona acest mecanism de subvenţie din partea statului, ministrul Energiei a răspuns: “E o întrebare bună. Noi avem în legislaţie martie 2025 şi în discuţiile de la Bruxelles de acum câteva săptămâni, acolo am setat ţinta şi Comisia a fost deschisă la chestiunea asta. Ea nu a impus nici acum statelor membre, a făcut doar recomandări ca până în 2025, dar inclusiv anul 2025 să încerce o reducere, o ieşire graduală, să-i spunem din aceste scheme de compensare”.
Conflictul din Orientul Mijlociu va avea nişte reverberaţii în piaţa energiei
“Conflictul din Orientul Mijlociu şi el va avea nişte reverberaţii în piaţa energiei. Nu avem cum să le evităm şi vom vedea ce amploare va căpăta şi ce alte state arabe vor decide să reducă turaţia în ceea ce priveşte producţia de petrol, mai ales, dar au şi gaze şi sigur şi faptul că dacă Uniunea Europeană ne permite şi ne permite în acest context ar fi păcat să nu profităm şi să nu asigurăm această predictibilitate românilor şi iarna asta şi iarna viitoare. Iar schema în sine e mult mai sustenabilă azi decât era acum doi ani. Acum doi ani a costat statul român undeva la 14 – 15 miliarde de lei. La anul va costa 3 miliarde de lei pentru ca preţurile în piaţă au scăzut, deci sigur valoarea compensărilor a scăzut. Este o schema care se ajustează. (…) Şi la gaze astăzi vedem că sunt preţuri în piaţă mai mici de 0,31 plafonul stabilit prin lege şi sunt furnizori care au început să coboare sub plafonul maximal setat de lege şi să încheie contracte la un preţ mai mic pentru consumatori”, a mai afirmat Sebastian Burduja.
Sebastian Burduja asigură că vom avea căldură la iarnă
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a fost întrebat sâmbătă, în cadrul emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, dacă în această iarnă vom resimți frigul sau teama de facturi.
Acesta a răspuns: “Nici, nici. Mi-am asumat public chestiunea asta, sigur, în baza datelor pe care le-am colectat de la Transelectrica, de la Dispeceratul Energetic Naţional, cel care reglează echilibrul în sistem, de la A.N.R.E.. Suntem într-o poziţie, pot spune, mai bună decât oricând. Ne uităm la gradul de umplere a depozitelor de gaze şi suntem la 103%.
Am facut supra-plinul si cei care au râs când am spus că am depăşit 100% nu ştiu tehnic că aşa cum, când mergem la pompă şi putem umple până la buşon, aşa se poate face şi în cazul depozitelor de gaze. Toamna a fost blândă până acum, deci cu ce avem înmagazinat, undeva la 3,3 miliarde de metri cubi, plus ce producţie vom avea pe timp de iarnă, nu vom avea probleme în asigurarea consumului intern, deci va fi doar gaz românesc”.