Subvenţii franţuzeşti pentru agricultură: 1,6 miliarde de euro

Statul francez va aloca fonduri de 1,65 miliarde de euro pentru susţinerea agriculturii, a anunţat, marţi, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, adăugând că Uniunea Europeană trebuie să accelereze procesul de întărire a reglementărilor în sectorul lactatelor, transmite Reuters. Planul va fi implementat înainte de sfârşitul anului şi va include împrumuturi de un miliard de euro şi ajutoare execepţionale de 650 de milioane de euro, a afirmat Sarkozy. Măsurile "fără precede

Statul francez va aloca fonduri de 1,65 miliarde de euro pentru susţinerea agriculturii, a anunţat, marţi, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, adăugând că Uniunea Europeană trebuie să accelereze procesul de întărire a reglementărilor în sectorul lactatelor, transmite Reuters.

Planul va fi implementat înainte de sfârşitul anului şi va include împrumuturi de un miliard de euro şi ajutoare execepţionale de 650 de milioane de euro, a afirmat Sarkozy.

Măsurile „fără precedent” reflectă severitatea problemelor cu care se confruntă agricultura, a spus el, ca urmare a declinului preţurilor, reglementării insuficiente şi a marjelor de profit inechitabile pe traseul parcurs de produse până la vânzare.

Criză „structurală” a agriculturii

Această criză, cu care se confruntă întreg sectorul agricol, nu este doar o criză ciclică, este o criză structurală”, a declarat preşedintele.

Sarkozy a cerut Uniunii Europene să adopte măsuri de reducere a speculaţiilor cu produse agricole şi să ajute sectorul lactatelor.

Franţa a obţinut un sprijin de 280 de milioane de euro pentru producătorii comunitari de lapte săptămâna trecută la un consiliu al Uniunii Europene.

Sarkozy a cerut oficialilor comunitari să introducă măsuri suplimentare de reglementare în favoarea producătorilor de lapte de la începutul anului 2010, fără a aştepta finalizarea unui raport de către un grup de experţi în luna iunie.

SURSA:Mediafax