Apar noi subvenții de la stat. Cine va primi banii de la Ministerul Energiei
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni că Ministerul Energiei, împreună cu alte ministere, lucrează la măsuri pentru re-liberalizarea pieței de energie, incluzând sprijinirea specifică a familiilor care au nevoie de ajutor. În prezent, toți consumatorii sunt sprijiniți în funcție de nivelul lor de consum.
„Pentru cazurile familiilor cu condiţii sociale, socio-economice care nu le permit să-şi acopere costurile, lucrăm deja la ţintirea acestor măsuri împreună cu alte ministere, pentru că nu ţine doar de Ministerul Energiei, ci şi de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, astfel încât să facem exact ceea ce ne-a solicitat şi Comisia Europeană: să ţintim măsurile de sprijin pentru familiile care au nevoie de ele, pentru că acum, aşa cum ştiţi, noi sprijinim toţi consumatorii în funcţie de nivelul de consum. Deci, dacă cineva deţine un apartament în Primăverii şi are consum de sub 100 de KWh pe lună, plăteşte acelaşi tarif ca o familie cu cinci copii din Ferentari”, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă se ia în considerare o modificare a legislației privind consumatorii vulnerabili, ministrul a confirmat că „da, cu accent pe sectorul energetic”.
„Deci, încercăm să definim, pentru sistemul energetic, tocmai pentru a pregăti perioada de după martie anul viitor”, a punctat Burduja.
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a cerut autorităților să înceapă imediat pregătirile pentru re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, în scopul evitării unui dezechilibru pe piață și pentru a oferi economiei și populației posibilitatea de a se adapta din nou.
Laurenţiu Urluescu, președintele AFERR, a declarat, într-un comunicat al asociației că crizele mondiale, că pandemia de coronavirus – de natură sanitară, economică, energetică și geo-politică – a determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale.
Conform legislației în vigoare până la 31 martie 2025, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată, ceea ce înseamnă că, în curând, va fi necesară re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
Urluescu a solicitat autorităților să înceapă pregătirile în acest sens pentru a permite desfășurarea acestei tranziții în mod lin și calm, oferind astfel economiei și cetățenilor posibilitatea de a se re-adapta. El a subliniat că acest demers este crucial pentru ca toți românii să beneficieze de prețuri corecte la energie și gaze.
Prețuri plafonate pentru consumatorii casnici și industriali
Conform legislației în vigoare, consumatorii casnici și industriali beneficiază de energie electrică la prețuri plafonate de maximum 1.300 lei pe MWh, care includ toate componentele (tarifele de rețele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize și TVA).
Procesul de plafonare și compensare a facturilor se desfășoară în două etape distincte. În prima etapă, furnizorii de energie electrică suportă din propriile resurse financiare costurile pentru diferența dintre prețul final plătit de consumatori și prețul de pe piață. Această sumă include plăți către producători, transportatori, distribuitori și către bugetul de stat pentru TVA și accize.
În etapa a doua, furnizorii sunt decontați de către bugetul de stat pentru sumele cheltuite în prima etapă în numele statului român, așa cum au explicat reprezentanții AFEER.
„Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut, iar pe de alta OUG 32/2024 stabileşte la 700 lei/MWh valoarea maximă a preţului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat; un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilităţii preţului din piaţă.
În plus, ne temem că Fondul de Solidaritate şi cel de Tranziţie Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când preţurile au fost foarte mari şi din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susţinerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorităţi. Toate acestea ne creează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, subliniază preşedintele AFEER.