Beneficiarii subventiilor, modul cum acestea au fost acordate si manevrele clientelare dovedesc ca politica Ministerului Culturii este paralela cu cel mai simplu mecanism dintr-o economie de piata: cererea si oferta. Sa acorzi subventii de sute de milioane de lei unor edituri aflate in procedura de executare silita, cu mari datorii la bugetul de stat, nu reprezinta decat un exemplu de cum se risipesc banii contribuabililor. Editurile Scrisul Romanesc si Dacia, aflate in topul subventiilor, sunt exemple sfidatoare la adresa moralitatii comisiei care a impartit banii. Imoralitatea membrilor comisiei nu a cunoscut margini in acest an. Nu numai ca unii membri si-au tras bani pe cartile ai caror autori sunt, dar altii si-au directionat subventii consistente catre propriile lor edituri, adica spre afacerile personale. Intregul proces de acordare a acestor subventii, in valoare totala de 21,7 miliarde lei, nu este decat o afacere scandaloasa. Desi ministerul invoca cu surle si trambite ca subventiile se duc in preturile cartilor, pentru ca romanii sa le cumpere mai ieftin, experienta din anii precedenti arata ca banii sunt aruncati pe fereastra. Nu exista nici o dovada ca titlurile subventionate sunt cerute pe piata si, pe de alta parte, controalele Curtii de Conturi au scos la iveala faptul ca o parte dintre subventiile precedente s-au pierdut aiurea in contabilitatea unor editori.