Cel mai mare lanț internațional de restaurante care comercializează sandvișuri a ajuns la 4.000 de restautante în Europa, ultimul inaugurat fiind în România, în Gara de Nord.
Noua unitate este operată de către LS Travel Retail Romania, unul dintre liderii mondiali ai retail-ului în zone de tranzit, precum aeroporturi, gări sau stații de metrou.
Compania se află în plină expansiune, de la începutul acestui an inaugurând 1.716 unități în întreaga lume. “Francizele noastre reprezintă un grup divers de mici antreprenori care se mândresc cu serviciile de calitate pe care le oferă clienților lor”, spune Fred DeLuca, președinte și cofondator al lanțului de restaurante.
Subway este lider pe segmentul său, deținând cu 5.500 de unități mai mult ca principalul său competitor.
Franciza Subway este una dintre cele mai avantajoase pentru cei care vor să intre în afaceri cu restaurante, datorită costurilor mici la deschidere, în principal. La nivel mondial, există peste 9.000 de restaurante mai puțin tradiționale, dintre care 4.500 sunt amplasate în benzinării. Dintre aceste locații, aproape 600 se afla în Europa, dintre care 6 în România.
Subway are aproximativ 40.000 angajați, din care 200 sunt în România, în cele 16 unități deja inaugurate din 2012 până în prezent. “Creșterea pe care am cunoscut-o în Europa este o realizare extraordinară ce reflectă spiritul antreprenorial al celor care dețin franciza SUBWAY,” a declarat Marc Kreder, Directorul Regional al SUBWAY pentru Europa.