Trans Sped este singurul furnizor din România care are în portofoliu serviciul de identificare video la distanță, certificat conform Regulamentului european eIDAS (910/2014). Acest lucru se pare că a cântărit foarte mult pentru cei de la Visa care vor să ofere clienților lor soluții digitale inovative și de încredere. Nu ar fi exclus ca Visa să extindă parteneriatul cu Trans Sped și pe alte piețe din regiune și chiar la nivel global. Compania românească este una din puținele din lume certificate atât de autoritățile europene cât și de cele americane, putând oferi semntătura electronică calificată recunoscută pe ambele maluri ale Atlanticului. Semnătură electronică cu certificat digital de la Trans Sped este recunoscută în România, în Europa, în Statele Unite și pe toate piețele unde contractele sunt guvernate de legislația europeană sau americană.
”Acest parteneriat oferă clienților Visa Business și Visa Premium posibilitatea de a obține semnătura electronică cu certificat calificat în cloud, fără efort și fără deplasări suplimentare. Ne onorează faptul că Trans Sped este parte a acestui parteneriat inovativ și de referință pe piața românească”, a declarat Camelia Ivan, CEO Trans Sped, furnizorul de semnătură electronică.
”Suntem încântați de încheierea parteneriatului cu Trans Sped și suntem încrezători că experiența noastră cumulată va oferi deținătorilor de carduri Visa posibilitatea de a beneficia cât mai ușor de certificate digitale calificate, de înaltă încredere. Semnătura electronică are avantajul utilizării rapide, a costului scăzut, a securității și a autenticității. Acest parteneriat este parte a unei strategii mai ample a Visa în România și în țările din Sud Estul Europei prin care urmărim să accelerăm utilizarea soluțiilor digitale de către clienții noștri și să oferim beneficii tangibile pentru deținătorii de carduri Visa. În condițiile în care cererea de soluții digitale este în creștere, Visa se concentrează pe susținerea consumatorilor pentru ca aceștia să se adapteze cât mai repede posibil la noul mediu, asigurându-ne în același timp că experiența lor este în egală măsură sigură și facilă”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa România.
Semnătura electronică cu certificat calificat are, potrivit legislației românești și europene, aceeași valoare ca și cea olografă, o poate înlocui și este opozabilă în justiție. Toate instituțiile publice din România sunt obligate prin lege să accepte semnătura electronică cu certificat digital calificat. Aceasta poate fi folosită în relație cu Administrația Financiară, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu administrația publică locală și cu orice altă instituție publică sau program guvernamental, inclusiv IMMINVEST.
Trans Sped este prestator de servicii de încredere (Trust Service Provider) și activează pe piața românească din 2004, oferind încă din 2008 semnătură electronică cu certificat calificat în cloud pe piața națională și internațională. Din 2019, Trans Sped a fost certificată, în conformitate cu Regulamentul european eIDAS, pentru identificarea video certificată.