Tribunalul Bucureşti a decis să oblige Spitalul Floreasca la despăgubirea medicului Mircea Beuran cu salariile de care ar fi beneficiat timp de 5 luni ca şef al Secţiei de Chirurgie.

Perioada este calculată din momentul în care a rămas fără funcţia de conducere, ca urmare a sancţionării de către Ministerul Sănătăţii şi până la expirarea de drept a mandatului.

”A încălcat 10 obligaţii din cele 33 asumate”

Decizia poate fi contestată cu apel. Ministrul Sănătăţii l-a demis pe Mircea Beuran de la şefia Secţiei Clinice de Chirurgie III a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, la începutul lunii ianuarie, în urma raportului realizat de spital.

Raportul spitalului, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operaţii, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei”.

Femeia de 66 ani, cu diagnostic de cancer pancreatic, a fost operată în 22 decembrie la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii, scrie adevarul.ro.

Arsuri pe 30% din suprafaţa corpului

Ea a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, focul fiind provocat de folosirea unui bisturiu electric, în condiţiile în care pentru dezinfectarea tegumentelor fusese folosit un biocid pe bază de alcool.

În 29 decembrie, femeia a decedat. Ancheta Corpului de Control al MS a relevat că nu există indicii care să confirme alergia pacientei la iod, alergie care a determinat decizia de utilizare a altui biocid decât a celor obişnuite, respectiv a unuia inflamabil şi că protocolul atipic de aseptizare a câmpului unui pacient de pe masa de operaţie a fost folosit de zeci de ori de medicul Mircea Beuran.

La o lună după incidentul cu femeia arsă, petrecut chiar la începutul anului, medicul Mircea Beuran a fost reclamat pentru o mită de 10.000 de euro şi a fost audiat de DNA.