Oferta publică de vânzare de acțiuni a Digi Communications s-a încheiat cu succes, după o suprasubscriere de cinci ori a ofertei totale. Mai exact, pe tranșa de retail cererea a fost de 23 de ori mai mare, conform numărului inițial scos la vânzare, iar cererea la final s-a ridicat la 4,3 miliarde lei. Prețul de vânzare al acțiunii a fost stabilit de către vânzător la 40 de lei, aproape de limita minimă a ofertei inițiale, între 38 și 56 de lei.
Ca urmare, Digi Communications a majorat oferta cu 10%, conform prospectului de listare, astfel încât numărul final de acțiuni vândute a ajuns la 23,92 milioane, reprezentând 25,6% din numărul total de acțiuni ale societății. Acțiunile sunt de Clasa B, adică au un drept de vot la zece titluri deținute, dar participare integrală la profit. Conform deciziei companiei, acțiunile oferite suplimentar vor fi folosite pentru a „acoperi pozițiile scurte rezultate din orice supra-alocări efectuate sau tranzacțiile de stabilizare a prețului”.
„Suntem foarte mulțumiți de răspunsul puternic venit din partea investitorilor de retail și instituționali, încă de la momentul la care am făcut anunțul cu privire la Intenția de Listare pe Bursa de Valori București. Această Ofertă Publică Inițială reprezintă un pas important pentru evoluția DIGI, investitorii obținând astfel acces la un lider atractiv în industrie, cu o creștere structurală stabilă. Suntem de părere că sprijinul puternic venit din partea investitorilor reprezintă un testimonial cu privire la soliditatea activităților noastre existente și a perspectivelor noastre de creștere pe viitor. Așteptăm cu nerăbdare admiterea la tranzacționare preconizată pentru data de 16 mai”, declară Serghei Bulgac, CEO al DIGI.
Suplimentare pentru retail
Investitorii individuali are au subscris în primele zile vor primi un pachet de 267 de acțiuni, garantat în Prospect, în limita a 534.000 de acțiuni, iar pentru restul rata de alocare va fi de 0,05118. Tranșa investitorilor individuali a fost suplimentată cu 1,087 milioane titluri, realocate de la tranșa investitorilor instituționali. Prețul pentru cei care au subscris în primele zile, cele cu reducere de 7% a prețului, vor primi titlurile la cotația de 37,2 lei.
Suma încasată de acționari în urma vânzării acțiunilor se ridica astfel la 860 milioane lei (aproximativ 190 milioane euro), la care se adaugă aproape 87 milioane lei (19,3 milioane euro) sumă aferentă acțiunilor oferite suplimentar.
Valoarea de piață a Digi Communications (simbol bursier DIGI) la momentul listării, preconizat a fi pe 16 mai, se ridică astfel la aproximativ 830 milioane euro. Așteptările în acest moment sunt de creștere a cotației, fiind luat în calcul și prețul de 40 de lei, foarte apropiat de limita inferioară a prețului oferit prin IPO și cu aproape 30% mai mic decât limita maximă, de 56 de lei.
Este de așteptat să asistăm din prima zi de listare la tranzacționarea câtorva milioane de acțiuni având în vedere că un număr de 4,348 milioane titluri vor ajunge la investitorii individuali, fără a lua în calcul acțiunile oferite suplimentar. Investitorii instituționali au primi o tranșa diminuată, în total 17,39 milioane acțiuni.
O modificare care a avut loc pe parcursul de derulare a ofertei de vânzare a fost anunțarea de către companie a stării de suspect în procesul de urmărire penală deschis de Direcția Națională Anticorupție. DNA a făcut public faptul că Ioan Bendei, vicepreședinte și administrator executiv al RCS&RDS și Mihai Dinei, administrator, ca și fostul director general, Alexandru Oprea, împreună cu Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, și fiul acestuia, Bogdan Dragomir sunt puși sub urmărire pentru spălare de bani și dare de mită în dosarul în care este investigat contractul de cesiune a drepturilor de telviziare a meciurilor de fotbal din Liga 1 din 2008. Ca urmare a anunțului, o parte din subscrieri au fost retrase, dar oferta tot a rămas cu o cerere ridicată.
De altfel, mai mulți investitori individuali au reclamat faptul că băncile au oferit credit unor clienți, care au putut astfel subscrie sume mari, ordine de cumpărare care nu ar fi fost posibile fără sprijinul băncilor.
CIFRA
40 de lei este prețul final al acțiunilor din oferta publică de vânzare a Digi Communications, care va intra în ringul bursier pe 16 mai