Femeile din România sunt din ce în ce mai active în spaţiul public. Acestea reuşesc, prin profesionalism şi implicare, să schimbe modul în care arată ţara şi, implicit, imaginea pe care o avem în străinătate. Iar dovezi avem peste tot. Este suficient să ne uităm la performanţele celor mai buni ambasadori ai României, sportivii.

Avem, cea mai bună handbalistă a lumii, avem cea mai bună jucătoare de tenis. Iar, dacă tot am ajuns la tenis, încă vreo cinci-şase românce se află în top, într-o permanentă ascensiune. Şi dacă trecem la alte capitole, putem să marcăm numeroase performanţe. Avem scriitoare traduse în zeci de limbi străine, actriţe care au ajuns la Hollywood şi, mai nou, câştigătoare de premii prestigioase pentru regie.

De asemenea, exemple de excelenţă găsim în business. Avem numeroase femei care conduc companii gigant, cu cifre de afaceri de sute de milioane sau chiar de miliarde de euro. Un exemplu că româncele joacă un rol din ce în ce mai important îl vedem în politică.

Pentru prima dată în istorie, femeile conduc în Guvernul României, atât poziția de premier cât și două funcții de vicepremier fiind ocupate de acestea. Pentru fiecare domeniu, Top 100 femei de succes are un clasament. În continuare găsiţi doamnele care  s-au situat pe primele locuri.

Management de top

 

Mariana Gheorghe va pleca în aprilie de la şefia OMV Petrom. Aceasta a ajuns în companie la puţin timp de la privatizare, mai întâi ca membru al CA, iar apoi fiind numită preşedinte. Performanţele înregistrate de companie în timpul mandatului său şi planurile susţinute de dezvoltare au adus-o pe o poziţie de top în clasamentul excelenţei managementului românesc, ocupând locul I la categoria CEO.

Comunicator de excepție

 

Gilda Lazăr este cel mai cunoscut specialist în comunicare din România. De peste 12 ani ocupă postul de Corporate Affairs Director la producătorul de ţigarete japonez JTI International. A început ca jurnalist, iar în 1996 a devenit purtător de cuvânt la Ministerul Afacerilor Externe. Toată această experienţă a ajutat-o să înţeleagă mecanismele luării deciziilor şi a pregătit-o pentru managementul crizelor, lucruri care îi sunt de mare folos în actuala profesie.

Lider în consultanță

 

Mihaela Mitroi este, de ani buni, în fruntea topului celor mai apreciați specialiști în fiscalitate. În 2004 a realizat o premieră în România devenind prima femeie care ajungea partener într-o firmă din Big Four. Ulterior, a preluat managementul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică al PwC România, precum şi coordonarea echipelor de consultanţă fiscală din Europa de Sud-Est.

Pe primul loc

 

Simona Halep este liderul clasamentui mondial de tenis şi jucătoarea în activitate cu cea mai lungă prezentă în Top 10. Aceste performanţe, care au darul de a ridica imaginea României în lume, i-au adus cel mai mare punctaj în ierarhia femeilor de succes. Rezultatele de excepţie nu aduc doar recunoaştere, ci se dovedesc şi o bună reţetă financiară. Pe lângă sumele impresionante din premii, Simona are şi numeroşi sponsori, cel mai recent contract fiind semnat cu Nike.

 

Puterea compasiunii

Fosta prezentatoare TV de succes Melania Medeleanu a creat un loc unde copiii, indiferent de cât de bolnavi sunt, se simt fericiţi și pot uita de tratamentele chinuitoare şi de patul de spital. MagiCAMP este o tabără fondată în 2014 care oferă îngrijire copiilor bolnavi de cancer. Împreună cu echipa sa şi ajutată de sute de voluntari, dezvoltă un alt proiect – MagicHOME, un spaţiu de tranzit destinat părinţilor care vin din provincie la spitalele oncologice din Bucureşti.

Profesionist în știri

 

De-a lungul celor peste două decenii în care a prezentat ştirile principale ale celei mai de succes televiziuni din ţară, Andreea Esca a fost numită de două ori Femeia anului, a câștigat an de an premiul pentru cel mai bun prezentator din România și a fost declarată cel mai bun om de televiziune.  Vreme de zece ani a fost la cârma revistei The One, iar acum se ocupă și de realizarea emisiunii La Radio, pe Europa FM.

 

Miza politicilor europene

 

Corina Creţu a devenit în 1992 consilierul preşedintelui Ion Iliescu. A intrat oficial în politică în anul 1997, ocupând poziţiile de secretar executiv al PDSR şi şef al Departamentului Imagine şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Naţional al PDSR. În perioada 2000-2004 a fost purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale. După trei mandate în Parlamentul European, în noiembrie 2014, devine comisar european pentru Politică Regională.

Avocat cu pasiune

 

Ana Diculescu Şova are un fantastic talent oratoric şi pune pasiune în tot ceea ce face. Astfel, nu e de mirare că a reuşit într-un domeniu unde, de obicei, cărţile sunt făcute de bărbaţi. Partener senior la Nestor Diculescu Kingston Petersen, a jucat un rol determinant în transformarea casei de avocatură în unul dintre liderii pieţei din sud-estul Europei. Este implicată în procese de răsunet, iar printre clienţii pe care îi asistă se numără companii uriaşe.

Model de antreprenoriat

Femeile pot performa în business chiar mai bine decât bărbaţii. Un exemplu este antreprenoarea Anca Vlad, care deține grupul Fildas-Catena. În 2016, afacerile consolidate ale grupului au depășit 650 milioane de euro, în creștere cu 40%. Echipa Fildas-Catena numără aproape 6.000 de angajați. Fildas a intrat în Top 500 Companii din Europa Centrală şi de Est, realizat de COFACE, ocupând din start locul 355. Este considerată a cincea companie antreprenorială din România.

Actriță cu har

Publicul român o cunoaşte pe Maia Morgenstern mai ales pentru rolurile din filmele Balanţa şi Cel mai iubit dintre pământeni. Cariera sa rămâne, totuşi, puternic ancorată în teatru. Pe lângă rolurile sale de referinţă, actriţa are şi unul pe care îl joacă zi de zi: cel de manager. Astfel, după ce a fost director interimar, a câştigat concursul pentru managementul Teatrului Evreiesc de Stat.