Probabila rămânere a lui Xi Jinping la putere pentru un al treilea mandat de cinci ani la preşedinţia Chinei a atras atenţia din cauza unei rupturi cu practica din ultimii ani, întrucât el ar fi primul lider avantajat de amendamentul constituţional din 2018, care a abolit limita a două mandate în funcţie. Dar originalitatea face parte dintr-un istoric de succesiuni tumultuoase.
Istoric de succesiuni agitate
Limita a fost introdusă în Constituție în 1982, la inițiativa arhitectului deschiderii economice, Deng Xiaoping, pentru a evita concentrarea excesivă a puterii care a prevalat până la moartea lui Mao Zedong, cu șase ani mai devreme. O altă regulă stabilită în același scop a fost pensionarea obligatorie pentru membrii Partidului Comunist care au împlinit vârsta de 68 de ani, dar aceasta nu a fost niciodată instituționalizată. Xi are 69 de ani și întrebarea este acum dacă flexibilizarea i se va aplica doar lui, scrie O Globo.
Încercarea de normalizare a sistemului politic nu a însemnat sfârșitul concentrării puterii. Deși nu a deținut oficial niciuna dintre principalele funcții politice, Deng a rămas principala autoritate a țării – potrivit unor istorici, până la moartea sa, în 1997, la vârsta de 92 de ani. Zhao Ziyang, devenit secretar general al PC în 1987, ar fi recunoscut că ultimul cuvânt în toate era al lui Deng și s-a fi definit drept „un mare secretar”.
Doi ani mai târziu, Zhao a căzut în dizgraţie, deoarece a simpatizat cu studenții care participau la protestele din Piața Tiananmen. Și-a pierdut funcția și a stat în arest la domiciliu până la moartea sa, în 2009. În timpul crizei, Deng era șeful Comisiei Militare Centrale (CMC), indiciu al faptului că, în realitate, aceasta este funcția cu o mai mare greutate în luarea deciziilor. Un alt semn al acestui lucru este că Jiang Zemin, succesorul lui Zhao, a părăsit funcțiile de președinte și de secretar general al PC în 2002, marcând prima succesiune de putere stabilă din istoria Republicii Populare Chineze, dar a rămas în funcţia de șef al CMC încă doi ani.
Președinție pe viață pentru Xi Jinping?
Abolirea limitei de mandate prezidențiale care ar trebui să-i permită lui Xi să rămână la conducere încă cinci ani a fost interpretată de mulți drept o undă verde pentru o președinție pe viață și o întoarcere la epoca Mao. Deşi pentru mulți chinezi concentrarea puterii în jurul lui Xi readuce amintiri amare despre cultul personalității maoiste, structura de putere actuală este foarte diferită de ceea ce era atunci.
Între 1954 și 1959, Mao a deţinut cele trei funcții principale din ierarhia națională, șef al PC (echivalentul actualului secretar general), președinte și șef al Comisiei Militare. În 1959, președinția a trecut în mâinile lui Liu Shaoqi, unul dintre arhitecții PC, care a deținut funcţia timp de nouă ani și care era considerat următorul lider suprem. Dar, ca mulți alții, Liu a fost în cele din urmă zdrobit de Mao. Denunţat ca trădător capitalist, a fost bătut în Revoluţia Culturală şi a murit aproape ca un cerşetor într-un spital în 1969, fiind ulterior reabilitat postum de Deng.
Cu un astfel de istoric de succesiuni agitate, rămânerea lui Xi mai mult de două mandate este văzută de mulți ca un pericol pentru schimbarea previzibilă de putere din ultimii ani. Alții văd continuitatea ca un antidot la instabilitatea care ar putea afecta țara într-un moment de incertitudine mondială. Dispariţia limitei de timp la președinție elimină pericolul unei sciziuni la conducerea partidului, apreciază Lea Shih, analistă la centrul de studii chineze Merics de la Berlin.
Este bine să ne amintim că celelalte două funcții centrale deținute de Xi nu au avut niciodată o limită de timp constituțională: secretar general al PC și șef al Comisiei Militare. Un posibil semnal conform căruia Xi își va păstra puterea acumulată o bună bucată de vreme este faptul că nu se întrezăreşte niciun succesor.
Actualul congres al PC ar trebui măcar să desemneze un nou prim-ministru, oficial numărul doi în ierarhia comunistă, dar nu există nicio garanție că acesta va fi următorul om care va conduce ţara.
