Inginerul român Ion Basgan a descoperit metoda de a fora după petrol la o adâncime de peste 2.000 de metri, dar Statele Unite i-au confiscat brevetul, motiv pentru care unul dintre fiii acestuia cere în instanţă despăgubiri în valoare de 100 de miliarde de dolari, relatează site-ul www.24heures.ch.
Dosarul s-a pierdut în timpul Războiului Rece şi recuperarea lui nu va fi posibilă fără o confruntare dură cu administraţia Statelor Unite. În acest moment se judecă în România procesul de succesiune între cei trei fii ai savantului, după ce unul dintre ei, un senator liberal, a reuşit să treacă prin Parlament o lege în baza căreia are dreptul de a revendica singur o indemnizaţie uriaşă din partea statului, dar şi a Petrom, principalul producător de petrol din Europa de Est.
Inginerul român i-a îmbogăţit pe petrolişti
Ion Basgan a descoperit în 1930 metoda tehnică de a fora la o adâncime de peste 2.000 de metri, o invenţie care a revoluţionat industria petrolieră, reducând costurile de producţie cu cel puţin 30 la sută. Deşi întreaga lume i-a recunoscut meritele, inventatorul nu a primit nici un ban pentru descoperirea sa, iar în timpul celui de al doilea război mondial, Statele Unite i-au confiscat brevetul, în timp ce marile companii petroliere s-au îmbogăţit.
La sfârşitul anilor ’60, administraţia americană a încercat să ajungă la un acord cu Basgan, dar acesta a refuzat soluţionarea amiabilă în timpul dictaturii comuniste, când orice bun al său ar fi revenit statului. Dar după aderarea la Uniunea Europeană, România este obligată să îşi facă ordine în problemele din trecut, în baza unei legi care prevede recunoaşterea abuzurilor comise între 1945 şi 1990 faţă de cetăţeni.
Banii vor fi destinaţi cercetării în domeniul regenerabilelor
„Sperăm că acum se va face dreptate”, a declarat unul dintre fiii acestuia, Sorin Basgan, care locuieşte din 1986 în regiunea Lausanne, din Elveţia şi care desfăşoară procedurile în numele mamei şi a unuia dintre fraţii săi, stabilit în Germania. „Dacă vom câştiga, acest lucru va fi folosit pentru a realiza un vis al tatălui meu: înfiinţarea unei fundaţii filantropice pentru sprijinirea cercetărilor privind energiile regenerabile”.
Etapele cazului Basgan
1902-1929
Naşterea lui Ion Basgan în România. Acesta obţine o bursă şi pleacă la studii în Austria.
1930
Inginerul emite o teză ce permite forarea după petrol până la 8.000 de metri adâncime şi găsirea unor zăcăminte mult mai voluminoase.
1933
„Efectul” Basgan este prezentat la Primul Congres Mondial al Petrolului de la Londra.
1937
Pe 21 decembrie, sistemul său de foraj rotativ percutant Rotary este înregistrat în Statele Unite. Brevetul va fi protejat timp de 17 ani. Datorită noului sistem, costurile forării au scăzut cu cel puţin 30%.
1942
În plin război mondial, brevetele deţinute de cetăţenii ţărilor inamice Statelor Unite au fost sechestrate, iar în perioada Războiului Rece americanii au refuzat să le restituie.
1961
Fără acordul lui Ion Basgan, comuniştii au intentat o acţiune în justiţie împotriva companiilor petroliere care au profitat de invenţie.
1965
Pe 13 octombrie, în urma avizului acordat de Lyndon Johnson, brevetul este scos de sub sechestru de către procurorul general al Statelor Unite, cu drepturi aplicate retroactiv. Basgan refuză însă un acord cu statul american din cauza faptului că nu poate să părăsească ţara. În 1969, presa germană scrie despre el că era cel mai bogat om de pe pământ însă doar pe hârtie.
1977
Primeşte într-un final dreptul să iasă din ţară împreună cu soţia şi cu cei trei fii. Afectat de boală şi fără resurse financiare, moare pe 15 decembrie 1980 fără să-şi poată recupera drepturile.
2004-2009
A fost ratificată o bază legală care îi dă voie familiei Basgan să spere că se vor restabili lucrurile. La nivel internaţional, sub presiunea Statelor Unite care şi-au dorit să apere interesele Microsoft în străinătate, tratatul de la Madrid din 2004 recunoaşte protecţia mondială a oricărei licenţe industriale. România a aderat la acest Tratat întrucât acest lucru făcea parte din condiţiile de intrare în UE.
SURSA: Mediafax, 24heures.ch