Principalul indice american, Dow Jones Industrial Average (DJIA), a reuşit „performanţa“ de a se afla sub pragul celor 8.000 de puncte mai mult de trei şedinţe, sentimentul pieţei fiind negativ, în ciuda planului de stimulare a economiei.

Săptămâna trecută a fost începută relativ bine de către indicele bursei din New York, în sensul că a închis la valoarea de 8.270 de puncte. În următoarele zile însă, DJIA a coborât sub pragul celor 8.000 de puncte, iar vineri cotaţia din deschidere a scăzut sub 7.900 de puncte. Deprecierea indicelui de la începutul anului şi până la finele şedinţei de joi a ajuns la 9,6%. Problemele americanilor, care au afectat toate pieţele internaţionale şi săptămâna trecută, sunt evident legate de succesul pe care l-ar putea avea planul de stimulare a economiei. Indiferent dacă se va dovedi de succes sau nu, analiştii sunt de acord că efectele se vor simţi, în principal, în cursul anului viitor. Deocamdată, cele mai negative influenţe sunt simţite de piaţa muncii din SUA, care a pierdut 3,6 milioane locuri de muncă de la sfârşitul anului 2007. În cadrul planului de 789 miliarde dolari votat săptămâna trecută de Camera Reprezentanţilor a SUA, sunt prevăzute reduceri de taxe în valoare de 400 de dolari de persoană şi de 800 de dolari de familie, reduceri anuale, menţinute şi în 2009, şi în 2010. Părerile asupra efectelor pozitive ale reducerilor de taxe sunt împărţite, analiştii fiind în mare majoritate de acord că planul nu îi va stimula pe muncitori să lucreze mai mult şi nici pe angajatori să mărească numărul salariaţilor.

Mai interesantă este partea de investiţii pe care americanii o pregătesc prin acest plan. Cei mai mulţi bani par să meargă către construcţia de autostrăzi: 29 de miliarde de dolari. Alte 16 miliarde vor merge către sistemul de transport public, iar 11 miliarde vor fi direcţionate către reabilitarea sistemului naţional de transport al energiei electrice.

Alte 7 miliarde de dolari vor fi îndreptate către extinderea accesului la transmisia în bandă largă a datelor, 5 miliarde pentru eficientizarea energetică a locuinţelor persoanelor cu venituri reduse şi 4,5 miliarde pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice. Dacă planul de investiţii va avea succes, se vor crea aproximativ 3,5 milioane de locuri de muncă până la sfârşitul anului 2010.

146-25913-3.jpg