Skanska va construi mai multe clădiri de birouri pe un teren de 21.306 metri pătraţi de pe Bd. Iuliu Maniu, în urma achiziţionării, de la compania Pumac SA, a unei noi parcele de pământ în zona central-vestică a Bucureştiului, a anunţat compania.
Potrivit lui Marcin Lapinski, preşedintele Skanska Property Romania, companiile de tip BPO, SSC şi IT consideră că această zonă are o poziţionare perfectă, datorită apropierii de campusul Politehnicii.
"Acesta este încă un pas important pentru Skanska în România. Cred cu tărie că zona central-vestică este un loc în care ne putem continua cu succes activitatea de dezvoltare. Observăm o cerere mare din partea companiilor de tip BPO, SSC şi IT, care consideră această zonă o locaţie perfectă, datorită apropierii de campusul Politehnicii şi accesului la multe mijloace de transport în comun", a spus Marcin Lapinski.
La rândul său, Attila Peli, Head of Development and Land Department al JLL Romania, consideră că noua achiziţie din partea Skanska va impulsiona dezvoltarea întregii zone.
"Terenul Pumac este un loc excepţional aflat în inima segmentului de piaţă central-vestic, una dintre cele mai interesante zone de birouri din Bucureşti. Consider că această achiziţie din partea Skanska va impulsiona dezvoltarea întregii zone. Este cu adevărat o situaţie win-win: o locaţie excepţională cumpărată de un dezvoltator excepţional", a afirmat Attila Peli.
Până acum, Skanska a dezvoltat un singur proiect pe piaţa românească. Este vorba de "Green Court Bucharest" un complex de trei clădiri de birouri pe str. Gara Herăstrău, cu o suprafaţă de 52.000 metri pătraţi.
Skanska Romania este un dezvoltator şi constructor de clădiri ecologice de birouri, destinate creării unor medii favorabile creşterii economice şi stimulării afacerilor. Compania şi-a început activitatea în Romania în anul 2011 şi face parte din Grupul Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară şi construcţii.AGERPRES