Suedia ar putea deveni PRIMA ŢARĂ care emite o monedă națională DIGITALĂ

Suedia își propune introducerea unei monede digitale numită "ekrona" în termen de doi ani, potrivit unui material apărut în Financial Times. Cecilia Skingsley, guvernator adjunct al băncii centrale a Suediei, Riksbank, a declarat într-un interviu pentru Financial Times, că banca are în vedere o astfel de mutare după o scădere dramatică în utilizarea de numerar. Cantitatea de bancnote și monede în circulație a scăzut cu 40%, începând cu anul 2009, înregistrându-se în schimb, ocreștere a cumpărăturilor online și a plăţilor cu cardul.

Acest fapt a determinat Riksbank să se gândească la noi modalități de emitere de monedă în Suedia. Skingsley a declarat pentru Financial Times: "Această mutare este la fel de revoluționară ca și emiterea de bancnote în urmă cu 300 de ani. Ce înseamnă o monedă digitală pentru politica monetară și stabilitatea financiară? Cum vom proiecta această noutate: un card reîncărcabil, o aplicație sau un alt mod?"

În timp ce băncile oferă în prezent acces la bani electronici, în cazul în care Suedia alege să introducă "ekrona" ar fi prima dată când o țară importantă din lume oferă consumatorilor acces direct la bani virtuali emişi de o bancă centrală. Riksbank a fost prima bancă centrală din lume care a emis bancnote de hârtie, în 1660.

În timp ce Suedia ar putea fi prima ţară care ar emite monedă digitală, nu este totuşi singurul stat care are în vedere o astfel de mișcare. Home Office din Marea Britanie a comunicat Trezoreriei la începutul acestui an că "ar putea exista o serie de avantaje legate de o eventuală monedă digitală în Regatul Unit, dacă această monedă va fi creată şi deţinută de administrația centrală." Citi a spus, de asemenea, guvernului în cursul aceleiași consultări: "Cele mai mari beneficii ale

Cecilia Skingsley spune că banca centrală a Suediei se află în stadii incipiente de explorare a ideii și lansează un proiect pentru a studia diverse posibilități. Aspecte cum ar fi trasabilitatea, metoda de livrare și dobânda pe moneda electronică vor fi toate examinate. Ea a subliniat, de asemenea, faptul că orice "ekrona" ar rămâne alături de monede și bancnote, mai degrabă decât să le înlocuiască.

Bitcoin, cel mai faimos monedă digitală, este construit pe baza unui protocol de baze de date cunoscut sub numele de blockchain, care a devenit dragă tehnologică a băncilor comerciale din întreaga lume, în ultimul an.