În prezent, energia fotovoltaică este responsabilă pentru mai puţin de 0,1% din producţia de electricitate în Suedia, o ţară care preferă energia hidroelectrică (39%) şi pe cea nucleară (36%). 

Într-un comunicat de presă, Ministerul suedez de Finanţe a propus ca producţia de energie fotovoltaică pentru uz propriu să fie complet scutită de taxe, iar cei care revând electricitatea provenită din instalaţiile fotovoltaice să plătească o taxă de 500 de coroane (51 de euro) pentru un Megawatt oră, adică mai puţin cu 98% decât în prezent. 

"Aceasta va permite realizarea unor investiţii rapide", a apreciat ministrul Finanţelor, social-democratul Magdalena Andersson. 

Propunerea Guvernului suedez are toate şansele să fie adoptată de Parlament, în condiţiile în care, în trecut, opoziţia de centru-dreapta a criticat Executivul pentru lipsa de ambiţie în domeniul energiilor regenerabile. Propunerea trebuie, însă, aprobată şi de Comisia Europeană. 

În luna octombrie, autoritatea de reglementare a pieţei de energie din Suedia a estimat că, pentru atingerea obiectivului ca electricitatea să provină în proporţie de 100% din energii regenerabile, ponderea energiei fotovoltaice în Suedia ar trebui să ajungă la 5%, chiar 10%. 

AGERPRES