Un nou documentar, intitulat „Secretele soţiilor oligarhilor”, care este difuzat de pe 28 iunie, vine cu dezvăluiri senzaționale legate de președintele Vladimir Putin. ”Secrets of the Oligarch Wives”, care se bazează pe mărturiile unor personaje feminine, îl portretizează pe Putin ca fiind „cel mai periculos bărbat de pe planetă”.
Printre „soțiile de oligarhi ruși” care vorbesc deschis în documentarul de 90 de minute se numără contesa Alexandra Tolstoi, o rudă îndepărtată a scriitorului rus Lev Tolstoi, care a petrecut ani de zile alături de oligarhul Serghei Pugaciov, și Tatiana Fokina, soția oligarhului Evgheni Chichvarkin.
Filmul vorbește despre corupție, trădare și presupuse crime, liderul de la Kremlin fiind caracterizat ca un om extrem de răzbunător, care vede trădarea la fiecare pas și nu iartă nimic.
De asemenea, se pare că Vladimir Putin este extrem de invidios pe oligarhii care au făcut averi impresionante în Rusia după destrămarea URSS.
Un sociopat căruia îi pasă doar de propria putere
Potrivit relatărilor din documentar, președintele Vladimir Putin este un monstru nemilos și lacom, un sociopat căruia îi pasă doar de propria putere și un individ ahtiat după avere.
Războiul din Ucraina, precum și întemnițarea și maltratarea continuă a liderului opoziției, Alexei Navalnîi, precum și a altor lideri din opoziție, vin să întărească aceste afirmații.
Mărturiile femeilor care l-au cunoscut pe Putin prin prisma soților lor ar putea să nu pară deosebit de șocante, dar, cu siguranță, sunt o dovadă suplimentară a faptului că lumea este în pericol cu un om dispus să facă orice pentru a-și atinge anumite scopuri, scrie Daily Beast.
Soţiile miliardarilor ruşi au conturat imaginea liderului rus ca fiind un om răzbunător, obsedat de trădare, neiertător, crud şi extrem de gelos.
Putin s-ar fi vrut oligarh, nu președinte
Alexandra Tolstoi, al cărei partener de viață este omul de afaceri Serghei Pugaciov, cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari, spune, printre altele, că „Putin ar fi preferat să fi fost oligarh, decât președinte”.
Putin este mafia
De asemenea, Bill Browder, un critic al lui Vladimir Putin, spune în acest documentar că „nu există nicio diferență între crima organizată rusă și guvernul rus. Guvernul rus este pur și simplu crima organizată, iar Vladimir Putin este șeful mafiei”.
Asediul Ucrainei este abordat pe scurt în documentarul Paramount, dar servește ca un bun exemplu al caracterului infam al lui Putin. Tatiana Fokina, care susține că nu s-ar mai întoarce niciodată în Rusia, presupune că președintele Putin este dispus să facă orice pentru că are o boală secretă, în timp ce Browder sugerează că liderul de la Kremlin este bolnav mintal încă din copilărie.
El spune că președintele rus este lipsit de empatie, de conștiință și de emoții umane.
”Boala lui Putin îl face să fie total lipsit de empatie, conştiinţă şi emoţii umane normale atunci când vine vorba de soarta altor oameni”, afirmă Browder.
În utltimele luni, au existat numeroase speculaţii cu privire la sănătatea preşedintelui rus. Un oligarh din anturajul liderului de la Kremlin a fost înregistrat, în secret, spunând că Putin suferă de o formă rară de cancer, speculaţie susţinută şi de regizorul Oliver Stone, autorul unui documentar în patru părţi despre Putin.