Mii de oameni sunt blocați la granița dintre Polonia și Belarus. Ei se plâng de măsurile tip pushback și de tratamente inumane. Temperaturile severe, sub zero grade, provoacă victime, arată un reportaj realizat de Marina Strauß, pentru DW.

Migranți în apropiere de Grodno

Youssef Attalah are 37 de ani și este originar din Damasc. Bărbatul stă la o masă într-un adăpost pentru refugiați, undeva în regiunea de frontieră a Poloniei cu Belarus. Locul exact va rămâne secret, deoarece organizația care sprijină migranții se teme de atacuri rasiste. Mai precis de furia locuitorilor care se dezlănțuie asupra celor care caută protecție aici.

Abuzuri la frontieră

În ultimele luni, numărul persoanelor care vin în Polonia – și în țările învecinate Lituania și Letonia – prin Belarus a crescut rapid. Uniunea Europeană îl acuză pe liderul belarus Alexander Lukașenko că, via Minsk, capitala țării sale, a adus în mod deliberat migranți din Irak, Siria, Afganistan și alte țări la frontiera externă estică a UE.

Youssef Attalah spune că a fost condus din Belarus până la granița poloneză cu diferite taxiuri. Acasă, în Siria, i s-ar fi povestit că treburile vor decurge rapid și lin. Însă rănile sale dovedesc contrariul.

Attalah mai spune că polițiștii de frontieră polonezi l-au respins de mai multe ori înapoi în partea belarusă. Rănile, însă, i-au fost provocate de un polițist de frontieră belarus, precizează sirianul. ”M-a lovit cu piciorul în față, mi-a rupt un os aici”, spune el, arătând spre obrazul drept. ”Încă mă dor coastele. Prima dată când m-a lovit, am leșinat pentru câteva minute. Cu toate acestea, m-a lovit din nou, asta mi-a povestit mai târziu prietenul meu.”

Viză pentru Belarus

În același adăpost s-a refugiat și Thaer Rezk. Sirianul în vârstă de 29 de ani stă afară, în curte, și fumează. De profesie electrician, Rezk spune că pur și simplu nu mai vedea nicio șansă de a supraviețui în Siria: ”Nu există speranță într-o țară distrusă de război.”

Rezk afirmă că ar fi aflat prin intermediul unor prieteni de pe Facebook că ar putea ajunge în Europa via Minsk. ”Am întrebat la o agenție de turism din Damasc cum pot obține viză pentru Belarus, iar aceasta mi-a recomandat să mă adresez ambasadei belaruse.”

La fel ca Attalah, Rezk relatează că polițiștii de frontieră din Belarus l-au bătut măr. Atât el, cât și Youssef Attalah speră acum să obțină azil în UE. O speranță pe care o au și cei care sunt încă blocați pe partea belarusă a frontierei.

Controversatele măsuri de respingere poloneze

Guvernul național-conservator PiS din Polonia vrea să împiedice intrarea acestor persoane în țară. Începând din octombrie, în Polonia a intrat în vigoare o lege menită să legalizeze respingerile la frontieră (pushback). Activiști pentru drepturile omului și Organizația Națiunilor Unite consideră că această practică este ilegală și o încălcare a normelor internaționale.

Purtătoarea de cuvânt a unității regionale a poliției de frontieră poloneze este de o cu totul altă părere. ”Polonia trebuie să își protejeze frontiera”, declară Katarzyna Zdanowicz pentru DW.

”Belarus organizează aceste călătorii. Polonia nu este prima țară sigură în care intră oamenii. Ei vin la noi din Turcia sau din alte părți ale lumii. Nu putem să-i lăsăm pur și simplu pe acești oameni în această zonă, la graniță. Asta creează haos în Europa și pune în pericol pacea pe aceste meleaguri.”

Pentru jurnaliști și ONG-uri este dificil să verifice ce se întâmplă de fapt pe partea poloneză a frontierei, deoarece guvernul de la Varșovia a instituit o zonă restricționată de-a lungul fâșiei de frontieră. Oricine intră în această zonă riscă o amendă sau chiar închisoarea. Poliția și patrule de soldați înarmați până în dinți păzesc drumurile de acces.

Oamenii sunt lăsați în voia sorții

Acces în regiunea restricționată au numai locuitorii. De pildă Joanna Lapinska, care deține o casă chiar la granița cu Belarus. De luni de zile, femeia își petrece tot timpul liber ajutându-i pe migranți și refugiați cu apă, mâncare, pături. Ea spune că nu poate pur și simplu să închidă ochii la ceea ce se întâmplă la ușa ei, mai cu seamă că nimănui altcuiva nu-i pasă de acești oameni: nici armatei, nici poliției, nici guvernului.

De altfel, chiar și cei care reușesc să treacă granița sunt adesea blocați în zona de excludere dens împădurită. Râurile, peisajele mlăștinoase ori animalele sălbatice sunt periculoase. Însă mult mai amenințătoare sunt lipsa de hrană și temperaturile scăzute. Cel puțin nouă persoane au murit deja, printre care un adolescent de doar 14 ani.

”Aici este nevoie de ajutor medical și umanitar”, cere Lapinska. ”Imediat, dar și pe termen lung. Nu putem să-i lăsăm pe acești oameni să se descurce singuri în această zonă de frontieră.”

Până în prezent, guvernul polonez nu are de gând să permită accesul observatorilor independenți la graniță. Or, în această situație este aproape imposibil, cel puțin pentru jurnaliștii de la fața locului, să știe și să relateze cu precizie despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în zonă.