Băsescu: 4,2 milioane de salariaţi nu pot ţine 4,9 milioane de pensionari

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat asupra dezechilibrului dintre forţa de muncă activă şi numărul de pensionari, arătând că deficitul fondului de pensii depăşeşte 14 miliarde lei.

‘4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de pensionari’, a spus preşedintele, la ceremonia depunerii jurământului de către noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu.
Preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a depus luni, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
La ceremonia de depunere a jurământului au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi mai mulţi membri ai Cabinetului.

Sulfina Barbu îl înlocuieşte la portofoliul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a fost revocat din funcţie, vinerea trecută, de către premierul Emil Boc.
SURSA: Agerpres