Deputata democrat-liberală şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, va depune astăzi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii, după ce vineri, 16 septembrie, premierul Emil Boc i-a cerut preşedintelui să-l revoce din funcţie pe Sebastian Lăzăroiu.
"După depunerea jurământului urmează predarea-primirea la minister şi, practic, acolo vom discuta toate priorităţile ministerului", a declarat Sulfina Barbu, vineri, pentru Agerpres.
Noul ministru al Muncii a precizat că preluarea acestui portofoliu reprezintă o mare responsabilitate întrucât este "o reformă grea de dus mai departe".
"Este o mare responsabilitate pentru că discutăm de un minister important, un minister care are o reformă grea de dus mai departe. Mă refer aici la legea asistenţei sociale şi toate actele subsecvente din această lege cadru. Este vorba de 15 acte normative care vor fi modificate şi alte cinci acte normative noi. Discutăm de o reformă a unui sistem care trebuie pus pe baze corecte în primul rând şi este o reformă de dreapta", a adăugat Sulfina Barbu.
Premierul Emil Boc a înaintat, vineri, preşedintelui Traian Băsescu cererea de revocare din funcţie a lui Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii. De asemenea, primul ministru a înaintat preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii.
Cum explică Boc schimbarea de la Muncă
"În privinţa propunerii de remaniere guvernamentală făcută astăzi, Guvernul are nevoie de un ministru cu normă întreagă la Ministerul Muncii. Este un minister extrem de greu iar, pe de altă parte, PDL are nevoie de un ministru care să nu încerce să-şi facă imagine în detrimentul partidului care îl susţine pentru că, în ultimă instanţă, orice ministru are susţinere de la partidul de guvernământ sau care compune coaliţia", a spus premierul Emil Boc, vineri, menţionând că i-a mulţumit lui Sebastian Lăzăroiu pentru activitatea desfăşurată.
Decretele de revocare din funcţia de ministru al Muncii a lui Sebastian Lăzăroiu şi cel de numire a Sulfinei Barbu, semnate de către şeful statului, au fost publicate vineri seară în Monitorul Oficial.
Lăzăroiu a preluat funcţia de ministru al Muncii la începutul lunii iunie, după ce postul a fost asigurat de premierul Emil Boc, care a asigurat interimatul după ce fostul ministru, Ioan Nelu Botiş, a demisionat în urma unui scandal cu fonduri europene.
Sursa: Agerpres