Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu, consideră că statul este pe drumul cel bun în ceea ce priveşte combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii.
„Cred că suntem pe drumul cel bun; s-au dat amenzi de 29 de milioane de euro, s-au întocmit 291 de dosare penale pe această temă, este un fenomen pe care dorim să-l minimizăm şi ne-am propus lucrul acesta printr-un protocol cu alte instituţii din România – poliţie, gardă financiară, fisc, jandarmerie – care a funcţionat foarte bine şi pe care-l prelungim şi anul acesta. Cred că este un obiectiv important şi de combatere a evaziunii fiscale, dar şi de siguranţă naţională, de combatere a muncii la negru. A crescut şi numărul controalelor şi cel al proceselor, după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii. Avem mii de procese penale în ţară pe această speţă”, a declarat Sulfina Barbu la Timişoara.
În altă ordine de idei, ministrul Muncii a reiterat că salariile bugetarilor şi pensiile nu vor creşte în acest an decât dacă vor apărea resursele necesare din creşterea economică.
„Prin legea bugetului de stat s-a stabilit clar că salariile bugetarilor nu vor creşte. Dacă cifrele pe primul semestru vor arăta că există resurse pentru indexarea salariilor, acest lucru se va face, dar nu vom împrumuta bani pentru a creşte salariile sau pensiile, pentru că nu ne permitem, decât dacă vor exista resurse financiare rezultate din creşterea economică. Primele analize le vom avea în aprilie”, a spus Sulfina Barbu.
Sursa: Agerpres