Corelat cu creşterea bugetelor alocate cadourilor, s-a observat un trend crescător în rândul românilor de a înlocui cadourile clasice cu experienţe, precum servicii de înfrumuseţare, excursii sau diverse sporturi extreme.
happybox, o afacere cu capital 100% românesc, înființată în 2012, a selectat cele mai interesante 400 de experienţe din ţară, într-o gamă de şapte cutii cadou, oferindu-le astfel serviciilor caracteristica de tangibilitate. În plus, partenerii și furnizorii sunt exclusiv din România. Compania a intrat pe piaţa ”cadourilor experienţe” din România cu şapte cutii cadou: Relax&Beauty, Sport&Fun, Aventura, Invitaţie în Oraş, Experienţe Diverse, Sejur în Doi şi Escapadă de Lux.
Acestea sunt organizate în funcţie de tematica experienţelor incluse şi de preţul acestora, acumulând peste 400 de activităţi, la alegere, din Bucureşti şi din ţară. Fiecare cutie happybox conţine o broşură, în care sunt prezentate experienţele propuse şi locaţiile partenere, şi un voucher care se va folosi ca metodă de plată. Preţurile cutiilor variază între 60 şi 400 de lei.
"Am decis să intrăm pe piaţa cadourilor cu un nou concept pentru a veni în întâmpinarea celor care caută o alternativă la cadourile clasice. happybox se diferenţiază de celelalte produse din piaţă prin beneficiul oferit cumpărătorului, garantat de negocierea preţurilor în favoarea sa. Astfel, în orice cutie happybox sunt incluse servicii de o valoare mai mare sau cel puţin egală cu preţul plătit”, spune Marius Avram, Director General happybox. Pentru 2013, principalul nostru obiectiv se referă la crearea unui portofoliu de clienți corporate, pentru care să realizeze produse exclusive.
Până în prezent, pentru a achiziţiona experienţe românii apelau la site-urile de reduceri, companii care oferă experienţe individuale, sau direct la centrele prestatoare sau intermediare precum agenţiile de turism.
Suma cheltuită de români pentru cumpărături on-line, 142,6 mil. euro în primele 9 luni din 2012
22 ianuarie 2013, 12:24
Ultima modificare în 22 ianuarie 2013, 14:24
Numai în primele nouă luni ale anului 2012, suma cheltuită de români pentru cumpărături on-line a fost de 142,6 milioane euro, conform PayU. Faţă de anul trecut, vânzările magazinelor on-line de cupoane de reduceri au înregistrat o creştere cu 106%, iar magazinele de cadouri au obţinut o creştere cu 62%.
Etichete: cumparatori,
online
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook