Risipă din banii publici pentru iluminatul festiv și artificiile de Revelion. Aceasta este concluzia la care au ajuns cei de USR, care au calculat câți bani au cheltuit autoritățile locale în acest sens.
USR a calculat cât au cheltuit autorităţile locale în acest an pentru iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion, suma ridicându-se la 50 de milioane de lei. Potrivit reprezentanților USR, suma reprezintă echivalentul a 11 milioane de euro.
Într-o postare publică pe Facebook, cei de la Uniunea Salvați România susțin că au realizat o hartă a localităţilor unde au fost făcute achiziţiile directe pentru artificii şi iluminat festiv de Revelion, toate fiind realizate fără licitaţie. „Gândiţi-vă ce s-ar putea face cu aceste sume de bani pentru multe din şcolile şi spitalele noastre, în condiţiile în care multora le lipsesc şi în 2018 dotări de bază. Cu ajutorul Google Maps am creat o hartă cu localităţile unde s-au hotărât aceste achiziţii directe pentru iluminat festiv şi artificii de Revelion, toate fără licitaţie”, a completat sursa citată.
“În 2018, autorităţile locale au cheltuit cheltuit 50 de milioane de lei, echivalentul a 11 milioane de euro, pe iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion. Sunt mai mulți bani decât anul trecut (când s-au cheltuit 34 de miliaone de lei), dar tot lipsesc sume care nu s-au realizat prin SICAP, spre exemplu o achiziție pentru luminițe, a Primăriei Capitalei, în valoare de 6 milioane lei, făcută pe siteul propriu. Gândiţi-vă ce s-ar putea face cu aceste sume de bani pentru multe din școlile și spitalele noastre, în condițiile în care multora le lipsesc și în 2018 dotări de bază. Cu ajutorul Google Maps am creat o hartă cu localitățile unde s-au hotărât aceste achiziții directe pentru iluminat festiv și artificii de Revelion, toate fără licitație”, spun cei de la USR în postarea intitulată “Când primăriile aprind beculețele, USR vă aprinde luminițele!”.