Pe tabloul principal de simplu se mai află cinci românce, Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 21, va juca în primul tur cu cehoaica Marketa Vondrousova, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe americanca Alison Riske, Irina Begu va avea ca adversară tot o americancă, Jennifer Brady, în timp ce Ana Bogdan şi Monica Niculescu vor înfrunta jucătoare venite din calificări.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, Nr.1 mondial, a refuzat, vineri, să se prezinte ca o mare favorită a US Open, ultimul turneu de Mare Şlem din acest an, ce va debuta luni la arenele Flushing Meadows din New York, afirmând că „toate jucătoarele din Top 10 pot câştiga acest turneu”.
„Fiecare meci este dificil, la primul meu meci de săptămâna trecută la Cincinnati, el s-a jucat în trei seturi (4-6, 6-3, 6-3 contra australiencei Alija Tomljanovic)”, a reamintit românca.
„Eu nu am sentimentul că sunt cel mai sus, iar celelalte jucătoare sunt undeva mai jos. Toate suntem pe aceeaşi linie, iar eu încerc să câştig meciuri când intru pe teren”, a adăugat Halep.
„Eu pot să spun că am şanse mari să cuceresc titlul, dar este dificil de spus că sunt favorită, chiar dacă sunt Nr.1 mondial. Trebuie să ne uităm la nivelul de joc, toată lumea joacă foarte bine, fiecare meci, fiecare tur este dificil”, a mai spus laureata ediţiei de anul acesta a turneului de la Roland Garros.
Referitor la meciul său de debut, cu estoniana Kaia Kanepi, în prima rundă a turneului US Open, Halep a precizat: „Va fi foarte dificil, dar anul trecut am pierdut în primul tur, deci nu pot face mai rău de atât. Mă simt încrezătoare”, a conchis Simona Halep. Meciul va începe de la ora 18.00 pe Eurosport.
Premii US Open 2018
Locul 1: 3.800.000 dolari
Locul 2: 1.850.000 dolari
Semifinale: 925.000 dolari
Sferturi: 475.000 dolari
Optimi: 266.000 dolari
Turul 3: 156.000 dolari
Turul 2: 93.000 dolari
Turul 1: 54.000 dolari