Sumă șoc pentru tratamentul împotriva Covid-19 cerută de Gilead Sciences. Compania a decis că preţul unei serii de tratament antiviral remdesivir este de 2.340 de dolari pe pacient. Aproape toată producţia medicamentului va fi trimisă în Statele Unite, în următoarele trei luni, transmite Reuters, citată de News.ro.

Trebuie menționat că preţul ţintă a fost indicat între 2.520-2.800 de dolari de Institute for Clinical and Economic Review (ICER), grup specializat în cercetări legate de preţurile medicamentelor. Acest lucru s-a stabilit după ce cercetători britanici au descoperit că steroidul dexametazonă, disponibil pe scară largă, reduce semnificativ mortalitatea în rândul pacienţilor cu forme grave de Covid-19.

Cum Remdesivir este singurul medicament dovedit până acum că schimbă cursul bolii Covid-19, este de așteptat ca solicitărea pentru acest medicament să explodeze. Medicamentul, care este administrat intravenos, a ajutat la reducerea perioadei de spitalizare într-un studiu clinic. El a fost autorizat în regim de urgenţă de către Statele Unite şi a fost autorizat definitiv în Japonia.

Pentru pacienţii cu asigurare comercială, Gilead va percepe un preţ de 3.120 de dolari pe seria de tratament, sau de 520 de dolari pe fiolă. Preţul implică o majorare de 33% comparativ cu preţul de 390 de dolari pe fiolă anunţat de Gilead în cazul guvernelor statelor în curs de dezvoltare şi al pacienţilor americani înscrişi în programe guvernamentale de asistenţă medicală.

Compania biofarmaceutică americană anunța recent că va începe în curând să testeze o versiune administrată prin inhalare a medicamentului antiviral remdesivir, acesta fiind administrat intravenos momentan, singurul medicament care a primit autorizație de utilizare în regim de urgență de către Agenția americană pentru alimente și medicamente pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19.