Suma uriașă cu care s-a vândut o scrisoare care i-a aparținut lui Albert Einstein!

O scrisoare adresată lui Eric Gutkind, filosof german de origine evreiască, în care Albert Einstein dezvăluie ce crede despre Dumnezeu și despre religie. ,,Scrisoarea lui Dumnezeu” a fost vândută pe o sumă uriașă la o licitație din New York.

,,Scrisoarea lui Dumnezeu” în care  Einstein mărturisește că îl consideră pe Dumnezeu un ″⁣produs al slăbiciunii umane″, în timp ce Biblia este ″o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive″⁣, a fost vândută cu  2,4 milioane de dolari la licitaţia organizată New York.

,,Cuvântul ‘Dumnezeu’ nu este pentru mine altceva decât expresia şi produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive. Nicio interpretare, indiferent cât de subtilă, nu va schimba nimic (pentru mine),” mărturisea Einstein cu un an înaintea morţii sale, în aprilie 1955, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit unor informații publicate de presă, scrisoarea a fost vândută inițail în 2008 pentru suma de 404.000 de dolari. 

Vânzarea a fost încheiată în patru minute, iar suma care a fost plătită a depăşit cu mult suma de 1,5 milioane de dolari, estimată de casa de licitaţii Christie’s.

Purtătoarea de cuvânt a casei Christie’s a precizat că persoana care a achiziţionat scrisoarea lui Einstein va plăti în total 2,9 milioane de dolari, inclusiv taxele.

Valoarea unora dintre scrisorile lui Einstein a crescut considerabil în ultimii ani. În octombrie 2017, un manuscris al fizicianului pe tema secretului fericirii a fost adjudecat la Ierusalim contra sumei de 1,56 milioane de dolari, preţul iniţial fiind estimat între 5.000 şi 8.000 de dolari.