După 15 ani de contribuție la Pilonul II, suma ar trebui să fie de 36.000 de lei
Toată lumea face calcule în aceste zile. Și Pilonul II este în atenție. Radu Crăciun, președintele APAPR spune că o persoană care a contribuit lună de lună timp de 15 ani la Pilonul II, cu salariul mediu ar trebui să aibă în cont în jur de 36.000 lei. Dar dacă se păstra graficul de creştere a contribuţiilor valoarea ar fi fost mai mare cu 36%. Declarația a fost făcută la evenimentul care a marcat aniversarea primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii în România
„Evoluţia contribuţiilor, aşa cum era iniţial planificată, a fost alta. Practic a existat o creştere după care a urmat o corecţie importantă. Mă refer aici la procentul din salariu brut care a fost virat. Acum ne aflăm, să spunem, într-un oarecare proces de recuperare. Sper din toată inima că începând cu anul viitor vom vedea această creştere de la 3,75% la 4,75%. Care a fost legalizată de Guvern şi care este parte a angajamentului pe care România şi l-a luat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Au mai existat, să spunem, şi alte deviaţii. Dar aceasta aş putea spune a avut un impact major. Vă prezintă nişte calcule. În cei 15 ani, cineva care avea salariul mediu pe economie şi care a contribuit lună de lună timp de 15 ani, astăzi ar trebui să aibă undeva în jur de 36.000 lei. Deci cam asta ar fi valoarea contului. Dacă graficul creşterii contribuţiilor ar fi fost cel planificat, suma pe care o avea în cont ar fi fost de 49.000 lei. Deci cu 36% mai mult decât acest calcul teoretic arată că dintr-un salariu mediu ar fi avut”, a spus Radu Crăciun.
Într-un comunicat, Radu Crăciun a prezentat principalele statistici privind Pilonul II după 15 ani de activitate. Astfel, fondurile de pensii au 8,1 milioane de participanţi, 117 miliarde de lei acumulaţi. Dintre aceștia, trei sferturi reprezintă contribuţiile virate în sistem. Un sfert (peste 30 de miliarde de lei) reprezintă câştigul net adăugat în conturile tuturor românilor care cotizează la fondurile de pensii private.
În acelaşi timp, fondurile de pensii private din Pilonul II au efectuat deja plăţi în valoare totală de 1,7 miliarde de lei către 130.000 de beneficiari. Cifra este aşteptată să depăşească 2 miliarde de lei până la finele lui 2023. Potrivit prognozei, ea va crește crească exponenţial în anii următori.
Radu Crăciun a spus că sunt 8 milioane de participanți la Pilonul II de pensii. El a detaliat că doar 4 milioane de români contribuie activ la sistem. Mulți dintre cei care nu mai contribuie sunt cei plecați din țară sau cei care lucrează la negru. Trebuie spus că şi emigranţii care au lucrat câţiva ani în România, au contribuit până să plece în alte ţări.
De asemenea, el a precizat că numărul celor care au contribuit neîntrerupt de la înfiinţarea sistemului este foarte mic, de aproximativ 4-5% din totalul participanţilor.