Sumele investite până în prezent în Programul "Rabla" nu se justifică, iar eficienţa sa din punct de vedere al impactului asupra mediului nu se cunoaşte, afirmă Coaliţia pentru Mediu din România /CMR/, într-o scrisoare deschisă adresată joi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu.
"Fondul pentru Mediu nu este un fond de sprijinire a industriei auto, ci un fond necesar pentru programe reale de protecţia mediului din România! MMAP (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – n. r.) nu trebuie să cheltuiască banii contribuabililor pentru a sprijini industria auto care, oricum, contribuie în mod considerabil la accentuarea fenomenului schimbărilor climatice", se arată în documentul CMR.
Reprezentanţi Coaliţiei menţionează că este nevoie de realizarea unei dezbateri publice pentru modul în care va arăta bugetul Administraţiei pentru Fondul de Mediu în anul 2015.
"Alături de acţiunea directă pentru protejarea mediului din România, educaţia, cercetarea şi monitorizarea reprezintă elementele esenţiale pentru conştientizarea problemelor de mediu şi pentru participarea civică cât mai largă pentru protecţia mediului în România. Considerăm că acest program, care stimulează mai mult producţia şi vânzarea de autovehicule decât protecţia mediului (fără ca măcar să se impună o limită maximă de grame CO2/km a emisiilor autovehiculelor achiziţionate prin intermediul său), ar trebui, mai degrabă, să cadă în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi a producătorilor şi importatorilor de autovehicule. MMAP nu trebuie să cheltuiască banii contribuabililor pentru a sprijini industria auto care, oricum, contribuie în mod considerabil la accentuarea fenomenului schimbărilor climatice', arată sursa citată.
Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul 'Rabla' s-au putut înscrie, începând din 8 aprilie 2014, la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
Pentru ediţia din 2014 a Programului 'Rabla', lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, au fost alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice.
Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani şi-au putut achiziţiona o maşină nouă prin programul 'Rabla' pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic.
Pentru ediţia din anul anterior, bugetul total a fost de 140 de milioane de lei.
În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, s-a oferit posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 de grame/kilometru, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
SURSA: Agerpres