Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) informează că ajutoarele suplimentare pentru Galați și Vaslui ajung începând de luni, 7 octombrie. Acestea sunt destinate familiilor și persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie 2024.
Ministerul Muncii oferă un ajutor pentru cei afectați de fenomenele meteorologice
MMSS, prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, începe de luni, 7 octombrie, distribuirea ajutoarelor de urgență suplimentare.
Acestea sunt destinate familiilor și persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie.
Potrivit autorității, aproximativ 6.000 de familii și persoane singure vor beneficia de aceste fonduri.
Banii vor fi distribuiți cu sprijinul Poștei Române, potrivit Hotărârii de Guvern inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Simona Bucura Oprescu a oferit mai multe informații
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit mai multe informații, conform unei postări realizate de Ministerul Muncii pe Facebook.
Ea spune că acest ajutor vine în sprijinul celor care au fost grav afectați de inundațiile din septembrie.
Potrivit ministrului, vor primi o sumă suplimentară începând de luni. Este vorba despre un ajutor menit să-i ajute la refacerea locuințelor și înlocuirea bunurilor distruse în urma acestor calamități.
„Acest ajutor vine în sprijinul celor care au fost grav afectați de inundațiile din septembrie. Începând de luni, vor primi o sumă suplimentară care să-i ajute la refacerea locuințelor și înlocuirea bunurilor distruse în urma acestor calamități.
Am fost la Galați ca voluntari împreună cu colegii din minister și știm cu ce probleme se confruntă, așa că am acționat cât se poate de rapid”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Cum pot fi folosiți banii?
Cum pot fi folosiți banii? MMSS a explicat în postarea respectivă că sumele acordate pot fi utilizate pentru următoarele:
- achiziționarea de mobilier de strictă necesitate;
- obiecte sanitare;
- materiale de construcții;
- cel puțin trei aparate electrocasnice (mașină de spălat rufe, aragaz/mașină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor);
- combustibil solid și petrolier necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde și a hranei (lemne de foc, butelie etc.).
MMSS amintește că Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a semnat convenția cu Poșta Română pentru ca sumele să ajungă rapid la persoanele afectate.
Beneficiarii acestor ajutoare se angajează că folosesc acești bani până la sfârșitul anului 2024 pentru scopul definit. Ei trebuie să depună documentele doveditoare la primării.