Noul an școlar vine cu reglementări importante privind acordarea de bursă monoparentală, care vizează în principal venitul părintelui ca factor determinant. Începând cu acest an, elevii și studenții pot beneficia de această bursă doar dacă venitul net pe membru de familie este mai mic decât salariul minim net pe economie.

De asemenea, bursele se acordă și pe perioada vacanțelor, cu excepția elevilor corigenți sau cu absențe numeroase nemotivate.

Condițiile pentru acordare de bursă monoparentală

Una dintre cele mai importante schimbări aduse în acest an este introducerea criteriului de venit pentru acordarea de bursă monoparentală. Astfel, pentru a beneficia de această bursă, venitul mediu net lunar pe membru de familie al părintelui trebuie să fie mai mic decât salariul minim net pe economie.

Salariul minim brut pe economie a fost stabilit la 3.700 de lei începând cu 1 iulie 2024, ceea ce înseamnă un venit net de aproximativ 2.300 de lei. Aceasta reprezintă o schimbare majoră față de anul trecut, când bursele nu erau condiționate de veniturile părinților.

Pentru a verifica corectitudinea informațiilor, școlile nu solicită direct adeverințe de venit, ci folosesc platforma PatrimVen sau solicită documente din partea autorităților fiscale pentru a evalua situația veniturilor declarate de părinți. Această metodă simplifică procesul și reduce sarcina administrativă asupra părinților.

elevi
SURSA FOTO: Dreamstime

Criterii de eligibilitate pentru bursă

Bursa monoparentală nu se acordă elevilor care au acumulat mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună sau celor care nu au promovat anul școlar. De asemenea, elevii care repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale, precum și cei care nu au fost admiși la liceu sau învățământ profesional, nu vor mai beneficia de această bursă.

Elevii și studenții care prezintă absențe motivate medical trebuie să aducă documentele justificative în termen de 7 zile de la reluarea activității pentru a-și restabili dreptul la bursă. Dacă plata bursei nu poate fi efectuată imediat, aceasta va fi inclusă în plata următoarei luni.

Valoarea și plata bursei

Bursa monoparentală este în valoare de 300 de lei pe lună și se încadrează la categoria bursă socială. În anumite cazuri, consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot suplimenta aceste sume, în funcție de resursele financiare disponibile la nivel local.

Bursele se plătesc lunar, până pe 20 ale fiecărei luni pentru luna precedentă, cu excepția primelor luni ale anului școlar.