Programul se adresează tinerilor muzicieni, 10-30 ani, de orice naționalitate, reunind valorile creative și interpretative ale noii generații. Până în prezent peste 500 de muzicieni din România și alte 30 de țări – Africa de Sud, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Singapore, Slovenia, Spania, Suedia, Taiwan, Turcia și SUA, au beneficiat de cursurile Academiei cu rezultate notabile. De asemenea, cei mai buni muzicieni au primit burse de studiu la academii de renume precum Royal Music Academy London și Accademia Nazionale di Santa Cecilia Roma.
Anul acesta Academia sărbătorește 14 ani de existență și se desfășoară în perioada 16 – 28 iulie. Summer Music Academy Dinu Lipatti 2020 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Noutatea ediției 2020 a constituit-o introducerea pe lista de profesori prestigiosi ai Academiei a unui nume din zona jazz-ului mondial, trompetistul Jeff Jarfis / SUA, profesor recunoscut și director al departamentului de Studii de Jazz din cadrul California State University. Artistul a fost laureat a numeroase Global Music Awards, iar în 2019 a fost onorat pentru „Contributii pe viată la jazz si educatie in jazz” (“Lifetime Contributions to Jazz and Jazz Education” ). Jeff Jarvis este un profesionist al industriei muzicale, un artist cu multe fațete – trompetist, compozitor, dirijor, scriitor și profesor. Acesta a susținut o serie de master-classes pentru jazz, ultimele două fiind programate online pe 24 și 25 iulie pe canalele de social media ale organizatorilor.
Luigi Gageos, directorul Academiei declara: „A fost o provocare să ne adaptăm vremurilor noi. Chiar dacă eram așteptați cu nerăbdare la Sinaia, unde se desfășoară Academia de ani de zile, am fost nevoiți să relocăm activitățile la București și în mediul online. Dar, fiecare provocare e o oportunitate, așa că, având suportul profesorilor extraordinari invitați și al tinerilor participanți, am găsit mereu o soluție pentru ca totul să se desfășoare cu bine. În contextul mondial actual putem spune că ne-am bucurat de o ediție reușită. Doresc să le mulțumesc sincer tuturor celor implicați !”
Informații suplimentare: 0740.75.95.66 | office@jmEvents.ro | www.jmEvents.ro