Summit la cel mai înalt nivel! Vladimir Putin se va întâlni cu Xi Jinping. Vor avea loc negocieri de amploare

În acest context, șeful diplomației de la Moscova a declarat, într-o conferință de presă, autoritățile din cele două țări se pregătesc pentru un summit ruso-chinez oficial, potrivit informațiilor transmise de dpa-international.com

„Ne pregătim pentru un summit ruso-chinez oficial”, a declarat Serghei Lavrov, punctând că dialogul din 4 februarie nu va avea loc doar între cei doi şefi de stat, ci va cuprinde „negocieri de amploare la cel mai înalt nivel” între cele două guverne.

Va contrasta puternic cu boicotul Jocurilor Olimpice anunțat de mai multe țări

Întâlnirea fizică dintre cei doi lideri, printre cei mai puternici din lume, va contrasta puternic cu boicotul Jocurilor Olimpice anunţat de oficialii din SUA, Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi alte câteva ţări, din motive legate de drepturile omului, apreciază dpa.

Olanda s-a alăturat vineri statelor care nu îşi trimit reprezentanţi guvernamentali la Beijing. Ministerul olandez de externe a comunicat agenţiei ANP că decizia este motivată de interzicerea prezenţei spectatorilor olandezi la evenimentele sportive din China, din cauza măsurilor de combatere a epidemiei de COVID-19. Un purtător de cuvânt al ministerului a observat şi faptul că reglementările respective îngreunează organizarea de întâlniri bilaterale în timpul Jocurilor, pentru a discuta despre „preocupările importante privind situaţia drepturilor omului”.

SUA a menţionat drept motiv al absenţei oficialilor americani şi „genocidul care continuă şi crimele împotriva umanităţii în Xinjiang”, referindu-se la represiunea împotriva populaţiei uigure şi a altor minorităţi etnice şi religioase din nord-vestul Chinei.

Totuși, țările ai căror reprezentanţi la vârf boicotează Jocurile îşi vor trimite însă sportivii să concureze la Beijing. Pe de altă parte, sportivii din Rusia nu pot participa la competițiile olimpice sub steagul ţării lor, din cauza unui scandal legat de dopajul la scară naţională. Ei vor fi prezenţi sub un drapel neutru.