La Glasgow este în desfășurare conferința climatică, acompaniată de acea retorică a cataclismului pe care am mai auzit-o și înaintea altor evenimente similare din ultimii 30 de ani.

Un moment al adevărului pentru lume

Boris Johnson a declarat că reuniunea COP26 a ONU reprezintă „un moment al adevărului pentru lume”. În weekend, la întrunirea G20 de la Roma, papa Francisc i-a dăscălit pe conducătorii celor mai mari economii globale în privința răspunderii lor față de generațiile viitoare.

Regina, care se odihnește și nu poate participa, i-a criticat pe cei care vorbesc mult despre necesitatea acțiunii, dar nu fac mare lucru în acest sens. Scriind în The Sunday Telegraph, Prințul de Wales, care va deschide astăzi conferința, a afirmat că lumea se află „în sala ultimei șanse”.

Și totuși, în ciuda aparentului consens științific și politic cum că dezastrul este cert în absența unor acțiuni imediate, șansele de se ajunge la un acord privind măsurile necesare sunt infime, scrie The Telegraph.

ONU a avertizat că temperaturile sunt pe cale să crească cu 2,7 grade Celsius dacă nu se face mai mult, însă premierul britanic a căutat să tempereze așteptările ca poluatorii cei mai mari să consimtă la plafonarea emisiilor proprii, despre care experții afirmă că e necesară pentru a se limita creșterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius peste nivelul pre-industrial.

În schimb, el consideră reuniunea drept o „escală” pe drumul către acel obiectiv, cu rolul de a extinde angajamentele asumate la Paris acum cinci ani. În acest sens guvernul britanic ar putea solicita formularea de noi angajamente până în 2023, în speranța de a aduce pe calea cea bună China, India și alți mari poluatori.

Printre ei se numără și al doilea cel mai mare emițător de CO2, America, unde giganticul pachet climatic al președintelui Biden s-a împotmolit în Congres.

Ar fi de preferat reuniuni mai regulate și mai punctuale, pentru a stabili ținte specifice și realizabile

Dacă așteptările sunt temperate într-o asemenea măsură, atunci se pune întrebarea care mai e rostul unor asemenea petrecceri grandioase, mai cu seamă într-un moment în care dificultatea de a se ajunge la un consens între state e agravată de o criză globală a aprovizionării cu energie.

Eșecul necontenit al acestor reuniuni grandioase de a-și îndeplini promisiunile ar putea chiar să frâneze tranziția la un viitor mai verde prin aceea că forțează țările să-și asume pe loc angajamente pe care nu le pot îndeplini fără a-și afecta economia.

Reuniuni mai regulate și mai punctuale menite a stabili ținte specifice și realizabile – cum ar fi tardiva distribuire a fondului anual de atenuare de 100 de miliarde de dolari promis la Copenhaga în urmă cu 12 ani – ar putea reprezenta o abordare mai rodnică.