Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că liderii NATO au luat decizii majore pentru a adapta blocul militar pentru provocările viitorului şi a arătat că aliaţii au convenit asupra celor mai detaliate şi mai solide planuri de apărare ale NATO de la Războiul Rece încoace, şi-au consolidat angajamentul faţă de investiţiile în domeniul apărării, au convenit să aducă Ucraina mai aproape de NATO şi au aprofundat parteneriatele din întreaga lume.

Miercuri, Jens Stoltenberg a prezidat reuniunea inaugurală a nou înfiinţatului Consiliu NATO-Ucraina, la care aliaţilor li s-a alăturat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Secretarul general a subliniat că, de acum înainte, NATO şi Ucraina se vor reuni în cadrul Consiliului „pentru a discuta şi a decide de la egal la egal”.

El a salutat, de asemenea, faptul că aliaţii au convenit asupra unui nou pachet de asistenţă multianual pentru a ajuta Ucraina să treacă de la echipamentele şi standardele din epoca sovietică la cele ale NATO şi pentru a face forţele sale pe deplin interoperabile cu NATO. Stoltenberg a salutat, de asemenea, noile anunţuri de sprijin din partea mai multor aliaţi.

Calea de aderare a Ucrainei la o singură etapă

În cadrul summitului, aliaţii au reafirmat că Ucraina va deveni membră a NATO şi au convenit să elimine cerinţa unui Plan de acţiune pentru aderare (MAP). „Acest lucru va schimba calea de aderare a Ucrainei de la un proces în două etape la un proces într-o singură etapă”, a arătat Stoltenberg.

„Vom lansa o invitaţie pentru ca Ucraina să adere la NATO atunci când aliaţii vor fi de acord că sunt îndeplinite condiţiile”, a spus el, subliniind că Ucraina este acum „mai aproape de NATO ca niciodată”.

Aranjamente credibile pentru securitatea Ucrainei

Secretarul general al NATO a mai spus că aliaţii trebuie să se asigure că, atunci când războiul cu Rusia se va încheia, vor exista aranjamente credibile pentru securitatea Ucrainei. El a salutat faptul că mai mulţi aliaţi s-au angajat acum să ofere asistenţă bilaterală pe termen lung Ucrainei în materie de securitate.

Anterior, miercuri, Jens Stoltenberg a prezidat o reuniune a aliaţilor cu liderii Australiei, Japoniei, Noii Zeelande, Republicii Coreea şi Uniunii Europene. „NATO este o alianţă regională, dar ne confruntăm cu provocări globale”, a arătat el. Secretarul general al NATO a explicat că asertivitatea globală a Beijingului şi războiul Moscovei împotriva Ucrainei necesită o coordonare şi mai strânsă între NATO, UE şi partenerii din regiunea Indo-Pacific, iar aceştia vor colabora şi mai strâns, apărând cu tărie ordinea internaţională bazată pe reguli.

NATO este mai unită ca niciodată

În încheiere, Jens Stoltenberg, căruia aliaţii i-au prelungit mandatul pentru încă un an, până în octombrie 2024, deja pentru a treia oară, a afirmat că „NATO este mai unită ca niciodată” şi a mulţumit preşedintelui lituanian Gitanas Nausėda, guvernului lituanian şi poporului din Vilnius pentru găzduirea acestui summit istoric.

Următorul summit al NATO va avea loc la Washington, în 2024, marcând 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei.

Kremlinul ameninţă împotriva oferirii unor garanţii de securitate Ucrainei la summitul NATO de la Vilnius. ”Fac Europa mult mai periculoasă timp de mulţi ani de-acum înainte”