Un polițist atacat vineri la Hamburg (nordul Germaniei) de mai multe persoane în cursul unui jaf comis în marja unei manifestații împotriva G20 a tras un "foc de avertisment" pentru a reușit să scape și să se pună la adăpost, a anunțat poliția, scrie AFP. (Foto: Reuters/Agerpres)
"Un polițist a fost atacat de persoane violente (…) și a tras un foc de avertisment", a scris inițial poliția din Hamburg pe contul său de Twitter.
Aceasta a adăugat că incidentul s-a petrecut în cartierul Schanzenviertel, aflat în centrul manifestațiilor împotriva summitului principalelor țări industrializate și emergente care a cuprins de de joi orașului hanseatic.
Ulterior, poliția a precizat pe Twitter că tirul a avut loc în timp ce "forțele de ordine au constat un jaf pe drumul public. Au intervenit și au fost atacate de autorii" furtului.
Autorul focului de avertisment "a putut în cele din urmă să fugă într-un magazin și să se pună astfel la adăpost", a continuat sursa.
Tot în cartierul Schanzenviertel, "mai multe persoane mascate și înarmate cu răngi de metal" s-au adunat în fața fostului teatru Rote Flora, ocupat de "squatteri" în 1989 în cursul unor lupte de stradă și loc simbolic al contestării anti-G20, a mai scris pe Twitter poliția din Hamburg.
În fața clădirii, în apropierea căreia au fost poziționați sute de polițiști din cadrul trupelor speciale, manifestanții au aruncat cu petarde și coșuri de gunoi incendiate, potrivit corespondenților AFP aflați la fața locului.
Cel puțin cinci tunuri cu apă au fost utilizate pentru a încerca să îi canalizeze pe manifestanți, printre care mai mulți "Black Blocs" îmbrăcați în negru, unii aruncând cu bolovani și sticle în direcția forțelor de ordine, au informat jurnaliștii.
Poliția, cu ajutorul megafoanelor, le-a cerut persoanelor prezente să părăsească zona.
Poliția din Hamburg a anunțat pe Twitter că au fost făcute arestări la Schanzenviertel și Sankt Pauli.
Potrivit agenției germane de presă DPA, confruntări între forțele de ordine și militanți radicali s-au desfășurat, de asemenea, în "mai multe locuri" din acest cartier, unul dintre bastioanele extremei stângi unde poliția a făcut uz de tunuri cu apă.
Cu începere de joi, 196 de polițiști au fost răniți și 70 de persoane au fost reținute, dintre care 15 plasate în arest, au mai informat forțele de ordine.
AGERPRES