Olaf Scholz i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei. Intervenția cancelarului german a venit în cadrul primei reuniuni online a G20 la care a participat preşedintele rus de la începutul războiului.
Olaf Scholz vrea să încheie războiul din Ucraina
„I-am cerut să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei pentru ca acest război să se termine în sfârşit”, a declarat Olaf Scholz, conform AFP.
Participarea preşedintelui Putin la acest summit G20 a fost „o ocazie bună” de a afirma clar cum să se restabilească pacea în Ucraina, a mai spus liderul german.
„Rusia a atacat Ucraina şi pentru a restabili cu uşurinţă pacea este suficient ca Rusia să-şi retragă trupele”, a subliniat Olaf Scholz.
În cadrul unei conferinţe de presă la Berlin a participat și premierul italian Giorgia Meloni. Aceasta se afla în Germania pentru consultări guvernamentale germano-italiene.
Giorgia Meloni a participat la conferința de presă
La rândul său, Giorgia Meloni a apreciat că este „uşor”pentru Putin să participe la G20. Premierul italian a subliniat că acesta nu trebuie să părăsească Moscova. Totodată, Meloni s-a declarat de acord cu Scholz.
„Am insistat încă o dată asupra poziţiei noastre. Cel mai simplu lucru ar fi o retragere a trupelor”, a spus ea, potrivit sursei menționate.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat la reuniunea liderilor G20 în septembrie în India şi nici la cea din Indonezia anul trecut. Acesta a fost reprezentat de ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.
Amintim că G20 include cele mai mari 19 economii ale lumii, precum şi UE şi Uniunea Africană.
Rusia ar fi pregătită pentru discuții de pace
Într-un discurs susținut la reuniunea G20, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia este „pregătită pentru discuții” pentru a pune capăt „tragediei” războiului din Ucraina. Cu toate acestea, liderul rus a aruncat vina pe o lege din Kiev care, în opinia sa, interzice discuțiile cu actualul lider de la Kremlin.
Invazia lansată de Rusia în Ucraina în februarie anul trecut a cauzat devastare în țară. Totodată, a dus la un număr semnificativ de victime, atât militare, cât și civile. Putin a folosit discursul său pentru a sugera că este necesară găsirea unei soluții pentru a opri conflictul din Ucraina. El a afirmat că Rusia nu a refuzat niciodată să participe la discuții de pace cu Ucraina.
În octombrie 2022, președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care discuțiile cu omologul său rus deveneau imposibile. Chiar dacă discuțiile cu liderul de la Kremlin nu se mai pot efectua, legea nu prevede că nu se poate discuta cu Rusia în general.