Summitul Uniunea Europeană-Ucraina are loc pe 3 februarie 2023, la Kiev. Este prima reuniune de acest gen de la momentul invaziei Rusiei și de când Ucraina a primit statutul de țară candidată la UE. Oficialii europeni au făcut o serie de declarație cu privire la importantul eveniment.
La summit-ul de la Kiev participă, între alţii, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Preşedinta Comisiei Europene a apreciat, pe contul ei oficial de Twitter, că se bucură să revină la Kiev, fiind cea de-a patra vizită a sa de la invazia Rusiei.
„De această dată, cu echipa mea de comisari. Suntem cu toţii aici pentru a demonstra că UE sprijină Ucraina la fel de ferm ca întotdeauna şi pentru a consolida şi mai mult sprijinul şi cooperarea noastră”, a comentat ea.
Semnalul transmis de premierul ucrainean
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a scris, la rândul său, la sosirea la Kiev, pe Twitter: ”Europa şi-a menţinut unitatea în privinţa Ucrainei încă din prima zi. Şi va continua să fie alături de voi pentru a învinge şi a reconstrui”.
Înaintea întâlnirii, premierul ucrainean, Denis Şmihal, a spus că Ucraina şi-a stabilit ceea ce el a numit un „obiectiv ambiţios” de aderare la UE în doi ani. Dar un grup de state membre a avertizat că ar trebui să îi fie clar Kievului că acest lucru nu va fi posibil, după ce în iunie anul trecut, Ucraina a dobândit statutul de candidat la UE cu o viteză record, scrie site-ul BBC.
Printre temele luate în discuție la summit-ul din 2 februarie se numără: parcursul european al Ucrainei – solidaritatea UE cu Ucraina, răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia, instrumental european pentru pace, securitatea alimentară și accesibilitatea prețurilor alimentelor, conform www.consilium.europa.eu.
Detalii privind parcursul european al Ucrainei
În ceea ce priveşte parcursul european al Ucrainei, aceasta a depus o cerere de aderare la Uniune încă din 28 februarie 2022 şi i s-a acordat statutul de ţară candidată în 23 iunie acelaşi an. Consiliul va decide cu privire la etapele următoare după ce Ucraina va îndeplini condiţiile prezentate în avizul Comisiei Europene privind cererea sa de aderare la UE.
În fiecare an, Consiliul adoptă concluzii privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere, care evaluează progresele înregistrate de fiecare dintre partenerii din Balcanii de Vest şi de Turcia pe calea lor europeană. În decembrie 2022, Consiliul a menţionat Ucraina pentru prima dată în concluzii.
Referitor la răspunsul Uniunii la invadarea Ucrainei, UE a adoptat până acum, 9 pachete de sancţiuni la adresa Rusiei. Al 9-lea pachet, cel mai recent, a fost adoptat la 16 decembrie 2022 de către Consiliu şi a inclus noi interdicţii privind: exporturile de motoare de drone; exporturile de produse şi tehnologii cu dublă utilizare; investiţiile în sectorul minier; tranzacţiile cu Banca Rusă de Dezvoltare Regională; furnizarea de servicii de publicitate, de cercetare de piaţă şi de sondare a opiniei publice.
De asemenea, Uniunea, a pus la dispoziţia Ucrainei, pe tot parcursul anului 2022, asistenţă macrofinanciară în valoare de 7,2 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi şi granturi. În decembrie 2022, Consiliul a adoptat un pachet legislativ care va permite UE să ajute financiar Ucraina pe parcursul anului 2023, cu 18 miliarde de euro.
Instrumentul european pentru pace, pe agenda summit-ului de la Kiev
Un alt subiect pe agenda summit-ului este instrumentul european pentru pace (IEP). Pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea de prevenire a conflictelor, de promovare a păcii şi de consolidare a securităţii internaţionale, UE a instituit, la 22 martie 2021, instrumentul european pentru pace, un nou fond extrabugetar în valoare de 5,6 miliarde de euro în preţuri curente pentru perioada 2021-2027, cu un plafon anual care variază de la 420 de milioane de euro în 2021 la 1,132 miliarde euro în 2027.
Tot sub umbrela IEP, la 15 noiembrie 2022, Consiliul a adoptat o măsură de asistenţă în valoare de 16 milioane de euro, pentru a sprijini consolidarea capacităţilor în rândul forţelor armate ucrainene. Până în octombrie 2022, UE a contribuit cu 3,1 miliarde euro în cadrul Instrumentului european pentru pace, care au avut scopul de a ajuta Ucraina în consolidarea capabilităţilor şi a rezilienţei forţelor armate ucrainene şi în protejarea populaţiei civile împotriva agresiunii militare în curs.
Precedentul summit UE-Ucraina a avut loc la 12 octombrie 2021, tot la Kiev.
Zelenski vrea ca Ucraina să înceapă discuţiile pentru intrarea în UE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut și el să facă o serie de declarații. El a spus că ţara sa, invadată de Rusia la sfârşitul lunii februarie 2022, merită să înceapă discuţiile pentru intrarea în Uniunea Europeană în acest an.
„Cred că Ucraina merită să înceapă negocierile pentru aderarea sa la UE anul acesta”, a spus Volodimir Zelenski.
În opinia preşedintelui Zelenski, oficialii ucraineni şi europeni au o înţelegere „reciprocă”: „că numai împreună o Ucraina puternică şi o Uniune Europeană puternică pot proteja viaţa la care ţinem”.”Şi că viitoarea noastră integrare trebuie să dea energie şi motivaţie populaţiei noastre pentru a lupta împotriva obstacolelor şi a ameninţărilor”, a continuat şeful statului ucrainean, adăugând că presiunea internaţională asupra Rusiei ar trebui să continuă să crească.
„Inamicul se află într-o anumită etapă în care înfrângerea strategică a Rusiei este evidentă”, a spus el.”Dar, din punct de vedere tactic, ei încă mai au resurse pentru a încerca acţiuni ofensive”.